Acasă Blog

Rugăciune pentru examen către Maica Domnului

Rugăciune pentru examen către Maica Domnului

Rugăciune pentru examen către Maica Domnului. „Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,

Ești Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o. Ești dătătoarea darurilor duhovniceşti. Ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi. Și pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici!

Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului robului tău. Care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa Preacinstitei Tale icoane. Și cu umilinţă te rog. Dăruieşte bună sporire minţii mele. Luminează-mă cu lumina cunoştinţelor. Întăreşte-mi memoria.

Dă-mi priceperea cuvenită. Și pune în gura mea cuvânt spre răspuns bun. Ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pământească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice. Amin”

Citeste si: Rugaciune de multumire catre maica domnului

Rugăciunea care te ajută să promovezi fiecare examen

„Ne rugăm Ţie, mult milostive şi îndurate Doamne, trimite asupra robilor tăi care sunt în examene, duhul înţelepciunii, al înţelegerii şi al bunei ştiinţe.

Deschide-le, Doamne, mintea şi cugetul spre reuşită şi spor în toate. Îndepărtează de la ei toată necunoştinţa şi le dăruieşte linişte şi stăpânire de sine, putere şi ajutor minţii. Întăreşte-i Doamne cu minte trează şi luminată, aşa cum i-ai întărit pe Sfinţii Tăi Ucenici şi Apostoli în ziua Rusaliilor.

Aşa, Doamne, ne rugăm Ţie cu umilinţă şi, precum odinioară ai venit în mijlocul ucenicilor Tăi, pace şi lumină dăruindu-le lor, aşa şi acum, vino şi la robii Tăi care sunt în examene şi întăreşte-i cu lumina cunoştinţei spre reuşită în viaţă şi spre mângâierea părinţilor lor care acum se roagă împreună cu noi pentru reuşita lor.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, cu rugăciunile sfinţilor mari dascăli şi ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, a sfinţilor Ierarhi Nicolae, făcătorul de minuni şi Atanasie cel Mare, apărătorii dreptei credinţe şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-ne şi ne mântuieşte. Amin!”

Citeste si: Rugăciune de seară către Dumnezeu

Rugăciunea pentru examen pentru părinți

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-mă pe mine, robul tău (se spune numele) să trec cu bine această încercare ce îmi stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (se spune numele) să înveţe ceea ce trebuie ca să fie bine pregătit la examenul care îl aşteaptă.

Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu îl iubeşti mai mult decât noi şi ştii ce-i este cu adevărat de folos.

Doamne, ajută-l pe robul Tău (se spune numele) să nu caute gloria lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândească Împărăţia cerurilor.

Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie?

Ajută-ne, Dumnezeule, ca numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt. Amin.”

Citeste si: Rugăciune de seară către Dumnezeu

Rugăciunea părinților pentru buna învățătură a copiilor

„Doamne Iisuse Hristoase, Dum­nezeul nostru, luminează min­țile copiilor noștri cu harul Tău cel dă­tător de viață. Tu, Care dai celor în­țelepți înțelepciunea și celor pricepuți priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înțelepciunii, al cunoștinței și al înțelegerii.

Tu i-ai lu­minat pe aleșii Tăi în toată vremea. Tu i-ai insuflat pe cei trei mari dascăli ai lumii și Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, și s-au arătat va­se alese ale sfințeniei, răspândind în lume dreapta credință. Tu ai lumi­nat-o pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și ea a rușinat mulțimea ritorilor păgâni.

Tu, Doamne, luminează-i și pe copiii noștri (numele), ca să în­vețe cele bineplăcute Ție și să se um­ple de cunoștința adevărului. Dă-le lor știință, pricepere, răbdare și chib­zuință. Să nu primească ei cunoștin­țe pierzătoare de suflet, nici să învețe ce e urât de Dumnezeu.

Fă-i ascultători față de dascălii care îi învață ce­le bune și sârguincioși în îndeplinirea celor ce li s-au rânduit. Iar la vremea potrivită, Doamne, ajută-i să găsească locul în care să folosească cele pe care le-au învățat și să muncească spre bi­nele lor și spre folosul aproapelui.

Tu îi osândești pe cei ce își îngroapă talanții și îi binecuvântezi pe cei care îi înmulțesc cu pricepere. Rânduiește-le Tu, Doamne, Cel ce rânduiești toate spre mântuire, unde să muncească, ce să muncească și cum să muncească. Dă-le lor, Doamne, spor în toată lu­crarea cea bună și îi întărește în cre­dință, ca să Te mărturisească printr-o viețuire curată până în ultima zi a vie­ții lor. Amin.”

Citeste si: Rugaciune pentru sanatate către Maica Domnului VIDEO

Rugăciune pentru examen de chemare a Duhului Sfânt

„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de Viață, vino și te sălășluiește întru noi și ne curățeste pe noi de toata întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin”

Rugăciune către Prea Sfântul Duh – Dumnezeu a Părintelui Sofronie

„O, Duhule Sfinte, Împărate veșnic, Dătătorule de viață nestricăcioasă, în nesfârșita Ta milostivire pogoară-Ți privirea asupra beteșugurilor firii noastre, luminează-ne și sfințește-ne. Lumina cunoștinței Tale strălucească în inimile noastre cele întunecate. Și în vasele de lut ale firii noastre arată puterea Ta cea nebiruită. Amin.”

Rugaciune pentru examen pentru copii

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Tatălui Ceresc, Care ai binecuvântat copiii şi ai zis:  Lăsați copiii să vină la Mine şi nu-i opriți, Care ai privit cu drag pe tânărul ce Te-a întrebat: Doamne, ce sa fac ca să moștenesc viața de veci, Tu Care ai înviat din morți pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair şi pe prietenul Tău Lazăr, binecuvântează cu harul şi cu iubirea Ta pe toți copiii şi tinerii din lume; ocrotește pe toți copiii botezați în numele Tău însemnându-se cu semnul Crucii Tale; îndreptează tinerețile şi luminează cu lumina Ta cea sfântă viața tinerilor din Biserica noastră; sporește iubirea copiilor faţă de părinți şi a părinților faţă de copii, înmulțește râvna copiilor şi tinerilor pentru carte şi respectul şi recunoștința lor faţă de educatorii, învățătorii şi profesorii lor.

Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vindecă mulțimea copiilor şi tinerilor bolnavi în familii, în spitale, în cămine de copii, alină-le suferința şi dăruiește răbdare şi dragoste celor care îngrijesc de ei: părinți, medici, asistente şi asistenţi.

Doamne Iisuse Hristoase, Păstorule mult milostive, mângâie cu Duhul Tău Cel Sfânt, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale tuturor sfinților, mulțimea copiilor orfani sau părăsiți de părinții lor, a copiilor întristați şi singuri, săraci şi neajutorați; dăruiește tuturor adulților dragoste părintească pe care să o arate copiilor fără de părinți şi fără de adăpost.

Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul lumii, dăruiește speranță şi tărie sufletească tinerilor dezorientați şi fără ideal, descurajați şi fără speranță pentru viitor; dăruiește părinților copiilor, slujitorilor Bisericii, autorităților civile şi tuturor oamenilor de bună credință sporită grijă pentru prezentul şi viitorul copiilor şi tinerilor din țara noastră, ca ei să poată simți că trăiesc sub binecuvântarea Ta, într-o ţară binecuvântată de Tine, într-un popor care poartă numele Tău de la creștinarea sa ca popor nou în lume.

Binecuvântează, Doamne, pe toţi educatorii, învăţătorii şi profesorii care au grijă de copii şi tineri, îi ocrotesc şi îi îndrumă, îi ajută şi îi formează să devină oameni credincioși şi înțelepți, harnici şi darnici, buni şi cinstiți, milostivi şi curajoși spre slava Preasfintei Treimi şi demnitatea poporului nostru. Amin.”

Rugăciune pentru examen către Maica Domnului. Sursa: crestin.ro

Rugaciune de calatorie. Cele mai puternice rugăciuni

Rugaciune de calatorie. Cele mai puternice rugăciuni

Rugaciune de calatorie. Cele mai puternice rugăciuni. Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru Cel ce esti Calea, Adevărul și Viața, care ai slobozit cu preaslăvire pe Iosif de prigonirea fraților săi, povățuindu-l pe el în Egipt și cu Blagoslovenia bunătății Tale ajutându-l l-ai făcut să sporească uimitor în toate. Doamne, cela ce ai călătorit împreună cu Luca și Cleopa la Emaus și prin frângerea pâinii preaslăvit descoperindu-Te lor, i-ai făcut să se întoarcă veseli în Ierusalim, călătorește și acum cu Darul și cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie cu noi, robii tăi, care cu umilință ne rugăm Ție.

Și precum ai trimis lui Isaac și lui Tobie, înger pașnic împreună călător iar călătoria și întoarcerea acelora cu pace și cu bună sporire ai făcut-o, rugămu-ne Ție, trimite-ne și nouă îngeri pașnici, credincioși, îndreptătiri, păzitori, ca să ne povățuiască pe noi după voia ta. Izbăvește-ne pe noi de tâlhari și de toată bântuiala vrăjmașilor ucigători de oameni, păzește-ne viața noastră nevătămată și sufletele curate de toată întinăciunea ni le ferește.

Mișcările noastre sporeștele în bine, apucăturile îndreptează-ni-le și ne îzbăvește pe noi de cei ce ne vor nouă răul, văzuții și nevăzuții vrăjmași. Îzbăvește-ne de dosădirea oamenilor răi și vicleniși de tot viforul și nefericirea. Dăruiește-ne nouă pace, sănătate și Dumnezeiescul Tău ajutor cel atotputernic, ca sprijiniți fiind, să nu ne abatem din calea poruncilor Tale.

Așa ne rugăm Ție, Împărate Atotputernice și nepomenitorule de rău, Doamne auzi-ne pe noi smeriții pentru bunătatea Ta și treci cu vederea greșalele noastre; îmbogățește-ne pe noi cu Darul Tău și plini de Dansul ne arată, împodobindu-ne cu Dumnezeiasca Ta blagoslovenie, cu mila și cu bunătățile cerești și pământești, ca astfel călătorind, să ne întoarcem cu bine, lăudând și binecuvântand bunătatea Ta cea nemărginită. Că a Ta este stăpânirea, Împărăția, puterea și Slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Citeste si: Rugaciune de multumire catre maica domnului

Rugăciune pentru călătorie binecuvântată

„Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ești Calea, Adevărul și Viața, și ai călătorit împreună cu sluga Ta, Iosif, precum și cu cei doi ucenici care au mers la Emaus. Însuți Stăpâne, călătorește și cu mine, robul Tău, binecuvântând călătoria mea. Trimite-mi mie înger păzitor, precum lui Tobie, să-mi fie povățuitor și să mă ferească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, astfel cu pace, sănătate și cu bună sporire, să mă întorc întru ale mele și toată viața mea să preamăresc prea cinstit și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. ”

Rugăciune de călătorie pentru copii

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, şi ai călătorit împreună cu cei doi ucenici care mergeau la Emaus, Însuţi, Stăpâne, călătoreşte şi cu copilul acesta, binecuvântând călătoria sa. Trimite-i înger păzitor ca oarecând lui Tobie, ca să-i fie povăţuitor şi să-l păzească nevătămat de toată întâmplarea cea rea, pentru ca să se întoarcă cu pace, sănătos trupeşte şi sufleteşte. Tu, Cel ce niciodată nu Te desparţi de robii Tăi, nu Te despărţi nici de copilul acesta (numele). Tu, Care ai zis: Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor, fii cu acest copil până la ultima lui suflare. Ajută-l să nu cadă în ispita vrăjmaşului şi să se întoarcă din drumul său simţind ajutorul Tău şi cunoscând harul Tău, ca să laude şi să slăvească Numele Tău cel Sfânt.”

Rugăciune de călătorie cu avionul

„Stăpâne Doamne, Care eşti calea cea adevărată; Cel care ai călătorit împreună cu robul Tău Iosif, călătoreşte, Stăpâne, şi cu robul Tău (se rostește numele). Izbăveşte‑l pe dânsul de tâlhari şi de toată bântuiala vrăjmaşului ucigaş de oameni; păzeşte‑i viaţa nevătămată şi fereşte sufletul lui curat de toată întinăciunea; fă cu spor călătoria lui şi umbletele lui le îndreptează şi arată‑l sănătos şi vesel în cele ce doreşte. Aşa ne rugăm Ţie, Împărate atotputernice, Care nu ţii minte răul, auzi‑mă pe mine smeritul pentru bunătatea Ta şi treci cu vederea toate greşealele robului Tău (N); cu harul Tău îmbogăţeşte‑l, şi‑l arată pe dânsul plin de bunătăţile Tale cele cereşti şi pământeşti. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.”

Spirulina – sau super-mega-alimentul vitalității

Spirulina - sau super-mega-alimentul vitalității

Spirulina este una dintre cele mai populare alge verzi-albastre. Practic, pigmenutul albastru se  combină cu clorofila de culoare verde și rezultă acea nuanță unică de verde-albăstrui.

Pentru a se dezvolta spirulina are nevoie de condiții speciale de căldură și umiditate. Crește în mod natural in regiunile calde, dar se poate cultiva și în mod organic. Este o plantă autotrofă, deci își produce singură hrana și nu necesita sursă de carbon.

spirulina
Mult timp această algă a constituit o sursă de hrană, pentru că este bogată în nutrienți. Atzecii o consumau cu regularitate.

Articol recomandat: Mierea manuka si beneficiile sale miraculoase

Beneficiile spirulinei

Fiind atât de prietenoasă cu mediu, a intrat în atenția cercetătorilor și s-au efectuat o multitudine de teste științifie care atestă beneficii uimitoare asupra sănătății umane. Ultimele cercetări arată că  acesta ar reprezenta un sprijin nutritiv semnificativ pentru astronauți în cazul zborurilor spațiale, deoarece oferă un complex echilibrat de energie fiind și o excelentă sursă de proteine.

Spirulina prospect

Ce substanțe conține spirulina?

După cum am menționat și anterior are un conținut echilibrat de:

  • apă aprox 5-7%
  • carbohidrați și grăsimi25%
  • proteine aprox 70%

In plafare și farmacii o găsim comercializată sub formă de pudră, 100 gr de produs furnizează aprox 300 kilocalorii.

Spirulina pudră – aport de energie și sănătate..într-o linguriță

Integrată în dieta zilnică, o linguriță de spirulina conține:

  • 4 g de proteine
  • 1,8g de carbohidrați
  • 0,52 g grăsimi
  • 7 mg calciu
  • 2 mg fier
  • 12 mg magneziu
  • 6mg forsor
  • 100 mg potasiu
  • 70 mg sodiu
  • 0,5mg vitamina C
spirulina pudra lingurita
Este benefică mai ales pentru persoanele care urmează diete vegane. Spirulina are proprietăți anitoxidante și ajută sistemul imunitar.

Articol recomandat: Top 6 suplimente naturiste pentru a preveni raceala si gripa

Spirulina Hofigal

Este un supliment alimentar de excepție deoarece crește capacitatea de apărare a organismului împotriva infecțiilor, *taie* senzația de foame și reglează metabolismul.Astfel studii recente au confirmat că pigmentul*albastru* respectiv ficocianina reduce inflamațiile și lupta activ chiar și împotriva unor boli grave precum cancerul, prin blocarea dezvoltării tumorilor și distrugerea treptată a celulelor cancerigene.

Spirulina cu cătină

Este una dintre cele mai recomandate produse de pe piață. Ajută la echilibrarea funcțiilor metabolice și pentru a rezolva unele dezechilibre(diete prelungite fără aport energetic, perioadă intensă de efort fizic sau intelectual, perioadă de creștere in adolescență).

Mod de administrare

Adulți-până la 2-3 comprimate de 3 ori pe zi

Pentru copii-1 comprimat înainte de mesele principale sau la recomandarea medicului pediatru.

7 beneficii ale spirulinei

Pentru că este atât de complex acest produs, am ales să facem o compilație a celor mai importante caracteristici a acesteia:

1.Te ajută să slabești sănătos

Fiind bogată în substanțe nutritive, dar cu conținut caloric redus, spirulina te ajută să piezi din kilograme deoarece reduce pofta de mâncare, deci vei putea slăbi fără să te înfometezi.

2.Sănătate curată pentru intestine

Poate fi digerată ușor, astfel că aceasta poate susține *curățenia* intestinelor pe măsură ce înaintăm în vârstă.Dar totuși trebuie să suplimentăm dietele cu un mic aport de fibre, stiut fiind faptul că spirulina are un conținut redus de fibre.

3.Tine glicemia sub control

Aceasta arată ultimele studii în domeniu, care au subliniat faptul că prin introducerea în dieta zilnică a unui supliment de spirulina s-a redus semnificativ nivelul glucozei din sânge.

4.Dușmanul*colesterolului*?

Mai precis administrarea unei cure cu spirulină, poate ajuta la reducerea semnificativă a nivelului de colesterol*rău*. Astfel vom putea să ne bucurăm de un trai sănătos , fără boli ale inimii.

5.Metabolism sănătos

Astfel arderea grăsimilor nu va mai fi o problemă pentru organism, iar cu ajutorul spirulinei numărul de calorii *arse* va fi mai mare și se va putea ajunge la o reducere a greutății corporale.

6.Spirulina și alergiile

Chiar și în cazul persoanelor care suferă de alergii, spirulina este indicată, deoarece aceasta ameliorează inflamația de la nivelul nasului și reduce nivelul histaminelor din organism.

7.Prieten de nădejde în caz de anxietate

Ritmul agitat al vieții moderne, ne solicită continuu. Astfel avem perioade când nu suntem în cea mai bună formă.Depresia, anxietatea pot să-și facă ușor loc în viețiile noastre. Insă un supliment de spirulina te ajută să treci mai ușor peste perioadele mai dificile din viața ta.

Articol recomandat: BIOMICIN FORTE. Antibiotic natural realizat exclusiv din uleiuri esentiale pure

Spirulina contraindicații

Acest supliment natural este sigur pentru consum , iar beneficiile dovedite, totuși există și un set de contraindicații, pe cale vi-l prezentăm mai jos:

1.In caz de tulburăril de colagulare a sângelui, nu este indicată spirulina

Spirulina știm că are un efect anticoagulant, ceea ce inseamnă că în cazul pacienților cu tulburări de colagulare este contraindicată.

2.Contraindicată în perioada sarciniii

Deși este o algă, există cei drept o mică posibilitate de a crește și în mediul toxic sau poate fi contaminată. Astfel se pot dezvolta boli cronice,de aceea în perioada menționată ar fi bine să renunțăm.

3.Este contraindicată în cazul bolilor autoimune

Astfel, dacă te știi bolnav de artrită reumatoidală, lupus sau alte afecțiuni similare, ar fi bine să te ferești de acest supliment.

Cât durează cura cu spirulină?

Este considerată ca fiind unul dintre alimentele cu cele mai multe substanțe esențiale. Ea reprezintă o mic univers energetic verde avand o densitate impresionantă de substanțe nutritive.

Curele pot fi între 1și 3 luni, depinde de ceea doriți să obțineți prin aportul adus.Puteți discuta cu un fitoterapeut, care vă poate face un plan personalizat în funcție de afecțiunile pe care le aveți.

Autor: Marilena Bratan

Rugaciune de multumire catre maica domnului

Rugaciune de multumire catre maica domnului

Rugaciune de multumire catre maica domnului. Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!

Citeste si: Rugaciune pentru sanatate către Maica Domnului VIDEO

Rugaciune de multumire catre maica domnului

„Sfinte Ingere, cel ce stai inaintea pa­ti­masului meu suflet si al vietii me­le celei ticaloase, nu ma lasa pe mine, pacatosul, nici nu te departa de mine pentru neinfranarea mea.

Nu da loc dia­volului celui viclean, ca sa-mi sta­paneasca cu silnicie acest trup mu­ritor. Intareste mana mea cea slaba si neputincioasa si ma indrepteaza la ca­lea man­tuirii…

Rugaciune de multumire către Maica Domnului şi îngerul păzitor

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului şi îngerul păzitor[Sursa foto: doxologia]
Citeste si: Cine a fost Sfantul Sisoe si ce minuni a facut acesta

Asa, Sfinte Ingere al lui Dumne­zeu, pazitorul si acoperitorul sufletului si al trupului meu celui ti­calos, iarta-mi toate cu cate te-am mahnit in toate zilele vietii mele si orice am gresit in aceasta zi.

Acopera-ma in aceasta noapte si ma pazeste de toata ispita celui potrivnic, ca sa nu manii cu niciun pacat pe Dumnezeu; si te roaga pentru mine catre Domnul, ca sa ma intareasca intru frica Sa si vrednic sa ma arate pe mine, robul Sau, bunatatii Sale. Amin!”.

Rugaciune de multumire catre Maica Domnului si Sfantul Efrem

Preasfanta Fecioara, Preacurata Maica Nascatoare de Dumnezeu, Iti multumesc ca ne esti si noua Mama Buna, Iubitoare si Grabnic Ajutatoare! Iti multumesc pentru toate icoanele Tale facatoare de minuni si pentru tot Harul care se revarsa prin ele! Iti multumesc Maicuta pentru toate comunicarile Tale sfinte, pentru sanatate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mama Iubitoare fata de noi toti!

Iti multumesc ca nu ne lasi prada celui rau, ci ne aperi si ne acoperi sub Sfant Acoperamantul Tau! Iarta-ma, Maicuta, pentru multele mele pacate si, Te rog, ajuta-ma sa ma pocaiesc pentru toate greselile mele din aceasta viata! Iti multumesc ca Te rogi pentru noi si ca duci rugaciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca sa ne ajute sa trecem din viata aceasta la viata vesnica! Iti multumesc, Maicuta, ca Te rogi pentru intoarcerea la credinta a celor din familia mea, dar si a celor care-L cauta pe Dumnezeu si inca nu L-au gasit! Iti multumesc, Maicuta, pentru grija Ta de Mama, pentru iubirea Ta sfanta si pentru tot ajutorul Tau! Si eu Te iubesc, Te preamaresc si Iti multumesc pentru toate!

Rugaciune pentru parinti

Rugaciune pentru parinti

Rugaciune pentru parinti. ”Dumnezeule, rugându-mă Ție pentru tatăl meu și pentru mama mea, împlinesc una din cele mai sfinte datorințe, pe care Tu ai pus-o asupra mea și anume:  să-i cinstesc și să-i iubesc din tot sufletul meu și din toată inima mea.

Cea dintâi din îndatoririle mele către ei este de a mă ruga ție totdeauna pentru sănătatea și bucuria lor, a mă supune și a-i ajuta din toate puterile mele.

Citeste si: Rugăciunea de joi a lui Arsenie Boca

O, Dumnezeule atotputernic, care binecuvintezi pe fii pentru părinții lor și adesea în dreapta Ta mâine îi pedepsești pentru greșelile lor, primește umila mea mulțumită pentru binefacerile pe care le reverși neîncetat asupra lor.

Trimite-le, Preabunule, și-n viitor binecuvântările Tale și le iartă lor greșelile pe care, ca niște oameni, le vor fi făcut.
Tu poruncești să cinstesc în ei puterea Ta și să le fiu recunoscător și mulțumitor pentru viața pe care mi-ai dat-o prin ei și pentru toate îngrijirile ce au avut și au pentru mine.

Ajută-mi dar să urmez poruncile Tale sfinte, să le fiu supus, ascultător și să nu fac nimic care să-i amărască și să-i întristeze. Răsplătește-le, Preabunule, cu facerile Tale de bine pentru dragostea și îngrijirea neadormită pe care totdeauna o au pentru mine. Apără-i de toate nenorocirile și întristările.

Dă-le viață lungă, fericită, liniștită și cu bună înțelegere.

Fă-i părtași binecuvântarii Sfinților Tăi. Înmulțește-le roadele ostenelilor lor. Fă să prisoseacă peste ei binefacerile Tale și să sporească întru tot binele și întru îndestulare, ca să te binecuvântăm în toate zilele vieții noastre. AMIN!”

Rugaciune pentru parinti – Rugăciunea copiilor pentru sănătatea părinților

Rugaciune pentru parinti – Rugăciunea 1:

”Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuternicești florile și ver­deața de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, și sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale; Tu, Cel ce toate le-ai zidit de bună­voia Ta în cer și pe pământ și pe toate le păstrezi prin dragoste și milă, revarsă, mult-în­durate Doamne, peste sufletul meu cel slab și umilit care se închină Ție, bunătatea și darul Tău, și iubire și milă peste părinții mei, peste mai-marii mei și peste toți cei care se os­tenesc pentru mine și care m-au aju­tat vreodată cu sfatul și bunătatea lor. Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile și ajutorul cel venit de la Tine și revărsat asupra lor prin rugăciunile și prin dra­gostea mea fiască. Îți vorbește, Pă­rinte, inima mea de fiu (fiică), și știu că Tu cunoști lăuntrul nostru și că nu Te vei întoarce de la inima mea, atât de dăruită tuturor celor pentru care Te rog; dăruiește-mi, Doamne, înțelep­ciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri și nici în bu­curie, învățătura Ta, cum că „binecu­vân­tările părinților întăresc casele fiilor”, și iarăși: „Cunună bă­trânilor sunt fiii lor și fală fiilor sunt părinții lor”. Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite Îm­pă­rate și bunule Părinte, întărește-mă să cresc înaintea feței lor cu temerea de Tine și cu rușinea de oameni, pentru ca, prin curățirea de orice rău, prin îm­pli­nirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat și prin setea de orice virtute, viața mea să fie spre mân­tui­rea mea și a lor. Că Tu ești Doamne, Cel ce odinioară ai zis: „Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăția cerurilor”, și Ți-ai pus dumnezeieștile Tale mâini peste cape­tele lor și i-ai binecuvântat. În­suți Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, și ajută-mi să fac bucurie pă­rinților mei și să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvâr­șind numai ce este bun și plăcut Ție, că bine­cu­vân­tat ești în vecii vecilor. Amin.”

Rugaciune pentru parinti – Rugăciunea 2:

”Doamne, Dumnezeule Cel atotbun, care mi-ai dăruit părinți buni,ca prin ei să mă împărtășesc de multe binefaceri. Cel ce voiești să le fiu recunoscător pentru viața ce prin ei mi-ai dat-o și pentru toate îngrijirile ce le au avut și au față de mine. Ție mă rog cu umilință pentru sănătatea și mântuirea lor.

Dumnezeule, Cel ce ești atotîndurat, dar și atotdrept, care binecuvântezi pe fii pentru părinții lor și, adeseori în dreapta ta mânie, îi pedepsești pentru păcatele lor, primește umilita mea mulțumire pentru binefacerile ce le reverși neîncetat asupra părinților mei.

Trimite-le Stăpâne cel atotbun și în viitor binecuvântările tale și le iartă lor toate greșelile pe care, ca niște oameni le-au făcut. Învață-mă ca să cinstesc în ei puterea Ta și să le fiu supus și recunoscător și mulțumitor pentru viața ce prin ei mi-ai dat-o și pentru toate îngrijirile ce au avut și au față de mine.

Ajută-mi că să urmez poruncile Tale cele sfinte, să le fiu supus, ascultător și să nu fac nimic care să-i amărască și să-i întristeze.

Răsplătește-le Preabunule cu facerile Tale de bine, pentru dragostea și îngrijirea neadormită, ce întotdeauna o au față de mine. Apără-i de toate necazurile și întristările. Dă-le viață lungă, fericită, liniștită și pașnică. Fă-i părtași de binecuvântarea Sfinților tăi, înmulțește roadele ostenelilor lor, fă să prisosească peste ei binefacerile tale și să sporească în virtuți și în îndestulare, ca să Te binecuvântăm în toate zilele vieții noastre. Amin.”

Rugaciune pentru parinti. Sursa: doxologia.ro

Rugaciune pentru cei adormiti

Rugaciune pentru cei adormiti

Rugaciune pentru cei adormiti. Pomeneste, Doamne, pe cei ce intru nadejdea invierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri si pe toti cei care intru dreapta credinta s-au savarsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul le-au savarsit si-i asaza pe ei, Doamne, in locuri luminoase, in locuri cu verdeata, in locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac.

Daruieste-le lor si noua imparatia Ta si impartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfarsite si fericite. Ca Tu esti invierea si odihna adormitilor robilor Tai (N), Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Citeste si: Rugaciune de vineri

Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.

Rugaciune pentru cei adormiti – Rugăciune pentru mântuirea și pomenirea lor

Când rostești rugaciuni pentru cei adormiti, dacă vrei să o rostești doar pentru o singură persoană, o vei trece la singular, specificând și numele persoanei decedate.

”Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Amin”

Rugaciune pentru cei adormiti pe patul de moarte

”Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia mea și nu m-ai dat în mâinile vrăj­ma­șilor, ci ai mântuit din nevoie su­fletul meu. Și acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta și să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu și amarnic îi este să iasă din netrebnicul și întinatul meu trup. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine și să-l po­ticnească întru întuneric, pentru pă­­catele cele făcute de mine, cu nești­ința și cu știința, în viața aceasta. Milostiv fii mie, Stă­pâ­ne, și să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al vi­clenilor diavoli; ci să-l ia în­gerii Tăi cei străluciți și luminați. Dă slavă numelui Tău celui sfânt și cu puterea Ta mă ridică la dumnezeiasca Ta judecată.

Iar când mă vei judeca, să nu mă apuce mâna stăpânitorului acestei lumi, ca să mă surpe pe mine, pă­cătosul, în adâncul iadului, ci stai întru mine și-mi fii mântuitor și spri­­jinitor, pentru că chinurile aces­tea trupești veselie sunt robilor Tăi. Miluiește, Doamne, sufle­tul meu cel întinat cu patimile acestei vieți și, prin pocăință și mărturisire, curat pe el îl primește, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciune pentru cei adormiți a copiilor la moartea unuia din părinți

”Doamne, Doamne, Cel ce ai as­cul­­tat tânguirea lui Iosif, care la moartea lui Iacov a căzut pe fața tatălui său și l-a plâns și l-a sărutat; asemenea și Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hris­tos, a cunoscut dragostea de mamă, căci pe cruce și în grele chinuri fiind, a văzut pe Maica Sa și pe ucenicul pe care îl iubea alături stând, și a zis Maicii Sale: „Femeie, iată fiul tău!”, iar după aceea a zis și ucenicului: „Iată mama ta!”. Însuți, întrutot Bu­nule Stăpâne, caută din ceruri și vezi jalea și durerea ce mi-au cuprins astăzi inima și sufletul. Îndură-Te de mine, robul Tău, și primește rugă­ciunea ce-Ți înalță fiul care și-a pier­dut pe tatăl său preaiubit (pe mama sa preaiubită) și iartă-i lui (ei), și dezleagă-i toate greșelile cele de voie sau fără de voie, cele cu lucrul sau cu cuvântul și toate câte ca un om în această viață a săvârșit. Ascultă, milostive Stăpâne, glasul îndurerat al fiului, pe care tatăl său (mama sa) l-a povățuit și l-a deprins ca, în re­striște și în necazuri, către Tine și cu credință tare să-și ridice ochii și să-și deschidă gura. Milostivește-Te, Doamne, și dă sufletului tatălui meu (mamei mele) odihna cea bună și fă-l pe el (fă-o pe ea) părtaș (părtașă) bu­nătăților celor veșnice, așezându-l (o) cu drepții în curțile Tale, că bine­­­cuvântat și preaslăvit ești în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciunea de joi a lui Arsenie Boca

Rugăciunea de joi a lui Arsenie Boca

Rugăciunea de joi a lui Arsenie Boca. Rugăciunea de joi a Sfântului Arsenie Boca este cea care te poate ajuta în momentele de cumpănă. Trebuie rostită din suflet, iar ruga te va ajuta în momentele grele, te va scăpa de necaz și boală. Va aduce înțelegerea și armonia în familie și te va calma în situațiile de stres și agitație.

Citeste si: Rugăciune de seară către Dumnezeu

Astfel că, atunci când întâmpini dificultăți și treci printr-o perioadă grea a vieții, roagă-te Sfântului Ardealului, în zilele de joi. Mulți credincioși care au rostit această rugăciune în zilele de joi, susțin că ruga le-a fost ascultată, iar ei au găsit rezolvare necazurilor cu care se confruntau. Această rugăciune era rostită de Sfântul Ardealului în zilele de joi și era închinată Mântuitorului Iisus Hristos.

Rugăciunea adresată Mântuitorului Iisus Hristos

„Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această seară, să-mi aduci alinare și să-mi asculți umila mea rugăminte. Înlătură cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai așeze în sufletul meu. Luminează întunericul inimii mele, alungă întunericul gândurilor mele și suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Fața Ta.

Așa Doamne, primește umila mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pus între doi tâlhari. Îndură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei adormiți, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate!

Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă şi vino de Te sălăşluieşte întru noi, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău. Căci Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi, că nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti Tu de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi de Tine. Ci luminează, Doamne, lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi. Lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie! Amin”.

Rugăciunea de joi care îndeplinește dorințele

Rugăciunea de joi adresată Maicii Domnului este una foarte puternică și te va ajuta în situațiile critice. Este bine să fie rostită mai multe joi la rând, fiind una dintre cele mai puternice rugăciuni.
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu.

Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.

În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te implor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă. Astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).

Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți de la mine. Amin”

Sfinți cărora ne rugăm în zilele de joi

Rugăciunea de joi este adresată mai multor Sfinți. În funcție de ceea ce vrem să cerem prin rugăciune, ne vom adresa unuia dintre Sfinții lui Dumnezeu, spre a fi mijlocitor înaintea Tatălui și spre a ne ajuta în necazul nostru.

Iată care sunt rugăciunile care trebuie rostite în zilele de joi, dar și cum trebuie să le faci corect, pentru ca ruga să-ți fie ascultată.

Rugăciunea de joi a lui Arsenie Boca. Sursa: surse: doxologia.ro, creștinortodox.ro

Rugaciune de vineri

Rugaciune de vineri

Rugaciune de vineri. Doamne Iisuse Hristoase Mantuitorul cel dulce al sufletului meu in aceasta zi a Rastignirii Tale pe Cruce ai patimit si ai luat moarte pentru pacatele noastre, ma marturisesc inaintea Ta, cum ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe.

Ma rog insa Bunatatii Tale celei nespuse, sa ma invrednicesti cu Darul Tau, Doamne, ca si eu sa pot rabda patimi pentru credinta, speranta si iubirea ce le am catre Tine, precum Tu Cel indurat ai rabdat pentru mantuirea mea. Intareste-ma, o,Doamne ca de astazi inainte sa port Crucea Ta cu bucurie si cu mare cainta, si sa urasc cugetele mele si vointele mele cele rele. Sadeste in inima mea intristarea de moartea Ta ca sa o simt precum au simtit-o iubita ta Maica, ucenicii Tai si femeile purtatoare de mir, ce stateau linga Crucea Ta.

Articol recomandat: Rugaciune pentru sanatate către Maica Domnului VIDEO

Lumineaza-mi simtirile cele sufletesti, ca sa se miste si sa priceapa moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut fapturile cele neinsuflelite, cand s-au miscat la Rastignirea Ta, si mai vartos, cum te-a cunoscut talharul cel credincios si pocait, si ti s-a plecat, de l-ai pus in rai. Da-mi, Doamne, si mie, talharului celui rau, Darul Tau, precum atunci l-ai dat aceluia si-mi iarta pacatele, pentru Sfintele Tale Patimi, si cu buna intoarcere si cainta ma aseaza impreuna cu el in rai, ca un Dumnezeu si Ziditor ce-mi esti.

Ma inchin Crucii Tale, Hristoase, si pentru iubirea Ta catre noi, zic catre dinsa; Bucura-te, cinstita Cruce a lui Hristos, pe care ridicat si pironit fiind Domnul a mantuit lumea!
Bucura-te, pom binecuvantat, pentru ca tu ai tinut rodul vietii, care ne-a mantuit de moartea pacatului. Bucura-te, drugul cel tare, care ai sfaramat usile iadului.

Bucura-te, cheie imparateasca, ce ai deschis usa raiului.

O, Hristoase al meu rastignit, cite ai patimit pentru noi! Cate rani, cate scuipari si cata ocara ai rabdat pentru pacatele noastre si pentru a ne da inca pilda de adevarata rabdare in suferintele si necazurile vietii acesteia!

Si fiindca acestea ni le trimite Dumnezeu pentru pacatele noastre, ca sa ne indreptam si sa ne apropiem de El, si asa, numai spre folosul nostru ne pedepseste in aceasta viata. De aceea, rogu-ma Tie, Stapane, ca, la necazurile, ispitele si durerile cate ar veni asupra mea, sa-mi inmultesti impreuna si rabdarea, puterea si multumirea, caci cunosc, ca neputincios sunt de nu ma vei intari; orb de nu ma vei lumina; legat de nu ma vei dezlega; fricos de nu ma vei face indraznet; pierdut de nu ma vei cerca; sclav de nu ma vei rascumpara cu bogata si Dumnezeiasca Ta putere si cu Darul Sfintei Tale Cruci, careia ma inchin si o maresc, acum, si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Rugaciune de vineri. Sursa: crestin.ro

Rugaciune pentru sanatate către Maica Domnului VIDEO

Rugaciune pentru sanatate către Maica Domnului VIDEO

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli: Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

Citeste si: Rugaciune de seara catre Dumnezeu

Rugaciune pentru sanatatea copilulului bolnav

Te rugam, Doamne, vindeca durerea acestui copil, robul Tau (numele). Alunga de la el toata boala si toata neputinta. Tu, Care esti doctor al sufletelor si al trupurilor, arata si acum puterea milostivirii Tale. Vindeca-l pe el, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu rugaciunile pe care le inalti inaintea Fiului tau si Dumnezeului nostru. Vindecati-l pe el, Sfintilor care ati primit de la Dumnezeu darul tamaduirii si ati vindecat multime de bolnavi. O, Doamne Iisuse Hristoase, primeste putina noastra rugaciune pentru copilul acesta (numele), stinge-i focul ce l-a cuprins, inceteaza-i boala, ridica-l din patul durerii, intru slava Numelui Tau. Ca Tu esti Cel care vindeci neputintele, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava Iti inaltam in vecii vecilor.

Amin!

Rugaciune pentru sanatate catre Mantuitorul Iisus Hristos. Izbavesc de boala

Preaputernice si slavite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit in lume sa tamaduiesti neputintele oamenilor, Care nu ai venit sa chemi la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, si ai pri­mit moarte pe cruce pentru mantuirea noas­tra! Din adancul inimii Te rog sa primesti sme­rita mea nevointa si aceasta mica rugaciune a mea pentru cel incercat de boala! Mantuieste-l, Doamne, precum stii, ca un bun si iubitor de oameni, si randuieste Tu toate spre fo­losul sau. Ca noi neputinciosi suntem si nu il pu­tem ajuta, daca nu ne vei lumina cu harul Tau.

De e voia Ta, il poti pedepsi precum se cade pentru pacatele sale, tamaduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un Doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar cazand inaintea Ta, Te rog indura-Te de robul Tau, potoleste-i fierbinteala, alina-i suferinta, ridica-l din patul durerii. Sa ii fie aceasta incercare prin care trece spre indreptarea vietii, spre inceput bun mantuirii si spre iertarea pacatelor. Si daca ii este de folos sa duca mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, dupa voia Ta, nu dupa voia noastra. Daruieste-i lui rabdare si liniste, alungand de la el toata frica si toata deznadej­dea, ca sa nu fie ingenuncheat de durere si sa carteasca sau sa cada in patima maniei. Ajuta-l, Iubitorule de oameni, ca vazand el mila Ta sa cada la picioarele Tale cu lacrimi de po­cainta si de multumire, ca sa se invredni­ceasca sa auda glasul Tau cel sfant: „Iertate iti sunt pacatele!”. Amin!

Rugaciune pentru sanatate catre Sfanta Filofteia. Se rostesc la vreme de boala

Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti. Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere, intocmai ca mrejele paianjenului. Intru aceste mreji fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul. Ca El insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara, ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.

Asa, Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind.

Caci stim, Sfanta mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracire, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele. Pentru aceasta cadem la milostivirea ta, ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra. Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: bucura-te, fecioara, mare mucenita Filoftee.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeste smerita mea rugaciune pentru iertarea pacatelor mele si ca un indurat, cu dreapta Ta cea atotputernica stinge-mi focul ce m-a cuprins, inceteaza-mi boala si cu milostivirea Ta ridica-ma din patul durerilor, pentru slava numelui Tau. Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre si Tie slava inaltam, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Rugăciune de seară către Dumnezeu

Rugăciune de seară către Dumnezeu

Rugăciune de seară către Dumnezeu. „Doamne, Dumnezeul nostru, iartă-mă pentru tot ce trebuia să spun și nu am spus, pentru tot ce trebuia să fac și nu am făcut, pentru tot ce trebuia să iubesc și nu am iubit. Apără-mi, te rog, Doamne, familia, căci restul nu e decât praf și vânt.
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care am crezut și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului și trupului, celor ce mergem spre somn, păzește-ne de toată nălucirea întunericului.
Potolește, Doamne, Dumnezeul nostru, pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cu cuvintele, că dobândind viață cu fapte bune să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine ești cuvântat în veci. Amin!”

Rugăciune de seară către Maica Domnului

„Preacurată și binecuvântată de Dumnezeu Născătoare Marie, Maică cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului Tău și Dumnezeului nostru spre pătimașul meu suflet și cu rugăciunile tale mă îndreptează spre fapte bune, ca preacinstit cealaltă vreme a vieții mele fără prihană să o trec și pentru tine Raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care ești una Curată și binecuvântată. Amin!”

Rugăciune de seară către Sfântul Anton

„Sfinte Antoane, tu ai primit de la Dumnezeu darul de a-i ajută pe cei nevoiași și săraci, ajută-mă să-mi câștig pâinea cea de toate zilele. Iată în ce greutăți mă aflu eu și familia mea: (spui greutățile). Nu știu ce să fac și încotro să mă îndrept.
Faptele tale minunate au aruncat o rază de speranța și în sufletul meu și mă îndeamnă să alerg la mijlocirea ta. Știu că Dumnezeu, care orânduiește toate, cunoaște starea mea, dar nu sunt vrednic să apar în fața lui. De aceea cer sprijinul tău. Vin cu toată încrederea la ține, sfinte Antoane! Ai milă de mine și de familia mea. Luminează mintea și mișcă inima celor mai mari că să ia o hotărâre bună în situația mea. Fă-i să înțeleagă greutățile în care mă zbat eu și familia mea.
Locul de muncă potrivit înseamnă pentru mine câștigarea celor necesare existenței mele și a familiei mele. De aceea, te rog, ajută-mă să găsesc un serviciu potrivit, că să trăiesc cinstit din munca mea. Nădăjduiesc că mă vei ajută. Voi stărui în această rugăciune până când ea se va împlini. Amin!”

Cea mai puternică rugăciune de seară

„Rugăciunea de seară în 4 trepte”.

„Doamne, îţi mulţumesc şi te binecuvântez pentru că astăzi…” şi spui ce motive ai să-i mulţumești şi să-l binecuvântezi pe Dumnezeu pentru ziua respectivă, încheind cu „Amin!”.
„Doamne, ajută-mă să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe…” şi îi spui pe cei pe care îi ai a-i ierta pentru ziua respectivă, care ți-au greşit ție și familiei tale în ziua respectivă, încheind cu „Amin!”.
„Doamne, iartă-mă pe mine pentru că…” și spui ce crezi că ai greșit cu fapta sau cu gândul și de-abia după aceea zici așa: „Și pentru astea iartă-mă, Doamne, pe mine așa cum și eu iert greșiților mei pentru că aşa ne înveți Tu, Doamne Dumnezeul nostru, în rugăciunea de căpătâi «Tatăl nostru». Amin!”.
„Doamne ajută-mă, că mâine vreau să…”, şi aici, la ultima treaptă spre iertarea lui Dumnezeu, spui ce dorinţe noi ai pentru ziua ce urmează.