Acasă Tratamente naturiste Totul despre ACNEE. 6 remedii naturale pentru un TEN PERFECT

Totul despre ACNEE. 6 remedii naturale pentru un TEN PERFECT

TRATAMENT ACNEE - 6 remedii naturale pentru un TEN PERFECT

TRATAMENT ACNEE – 6 remedii naturale pentru un TEN PERFECT. Incă de la vârste fragede ne dă mari bătai de cap capricioasa afecțiune a pielii – acneea, acea inflamație roșie, subcutanată, care apare exact când te aștepti mai puțin. Inestetică, uneori dureroasă, acneea ne poate face viața amară, deoarece nu scăpam ușor de ea, e un fel de scai care se ține ne pielea noastră și ne enervează.

Dar, ce se poate face si ce metode ?

Acum, că știința a evoluat într-un ritm accelerat, e important să înțelegem acest fenoment, cum apare, cum putem împiedica formarea acesteia și ce metode de combatere avem , pentru a ne bucura de un ten “de porțelan”.

Ce este acneea?

Acneea este o afecțiune inflamatorie a pielii care se dezvolta sub formă de coșuri, chisturi sau noduli ce pot apărea pe față, brațe, gât și spate. Apare la vârsta adolescenței și poate continua chiar până atunci când suntem adulți. Are ca punct inițial hiperactivitatea glandelor sebacee, dezvoltându-se pe fond seboreic.

Acneea este o erupție foliculară care are ca protagoniști comedoanele, sau pustule superficiale care ne dau acele puncte albe sau negre inestetice.

Cum apare acneea?

Aceasta apare ca urmare a acumulării de substanțe grase sub piele, care se desprind din interiorul glandelor sebacee. Sebumul se intărește și împreună cu celelalte substanțe moarte formează ca un fel de dop care iasă la suprafața pielii. Practic se dezvoltă niște bacterii, care există pe piele și împreună cu alți agenti patogeni , provoacă inflamații.

Tipuri de acnee

Papula – Apare în comedoane închise și deschise, ele pot fi netede sau ridicate, cufundate în piele. Structura proeminentă a pielii este rezultatul îngroșării epidermei. Peretele folicular se rupe, leucocitele ajung în folicul și acesta se umflă, devine sensibil atunci când îl atingi.

pustula papula
Papula si pistula

Pustula – Este o leziune întalnită la nivelul tegumentului, cu coținut purulent. Pustulele au dimensiuni cuprinse între 2-4 mm și sunt localizate la nivelul obrajilor, a frunții sau chiar a gâtului și a bărbiei. Sunt coșuri care se dezvoltă din papule.

Chisult – E o forma gravă a acneei vulgare. Se mai numește și acnee chistică. Este dificil de tratat pentru că afectează țesutul cutanat la nivel profund.

acnee chistica
Acnee chistica

Chisturile sunt moi atunci când le atingi, și au aspectul unor umflături. In plus sunt dureroase, ele se dezvoltă adânc sub piele și necesită o perioadă lungă de tratament pentru a se vindeca.

acnee vulgara
Acnee Vulgara

Juvenila – cea mai frecventa formă de acnee întalnită în cazul tinerilor.Cauzele sunt de natură hormonală, iar cumulate cu bacterii și celule moarte, produc inflamații la nivelul foliculilor piloși.

acnee juvenila
Acnee Juvenila

Exista deasemenea câteva afecțiuni similare acneei, simptomele pot fi asemănătoare, dar care necesită consult medical de specialitate.

Acestea pot fi :

Rozacee – Pe piele apar leziuni roșii ca niște firișoare roșii precum și papule și pustule.Se întâlnesc la persoane de peste 30 de ani.Codimentele, cafeaua, căldura și chiar stress-ul pot agrava aceasta boală.

Pseudofoliculita – supranumită și* erupția de după ras* este de cele mai multe ori o problemă caracterizată prin apariția unor papule roșii și a unor pustule care apar la nivelul feței sau a zonelor unde se folosește des aparatul de ras.

Foliculita – Este o afecțiune bacteriană. Apar la nivelul pielii papule roșii localizate adesea pe trunchi, fese, cap și gât.

Dermatita periorala – apare la femei adulte, dar boala se poate manifesta la ambele sexe. Apar eczeme însoțite de mâncărimi, dar și semne specifice acneei. Se localizează frecvent la nivelul gurii, dar poate afecta și restul feței.

Tratamentul tuturor tipurilor de acnee, e un proces de durată, dar vestea bună este că toate aceste afecțiuni se pot trata.

Pentru a înțelege pe deplin procesul acneic, trebuie să analizăm cu atenție cauzele acestei afecțiuni. Iată câteva:

Cauzele specifice acneei în funcție de localizare

De cele mai multe ori fața este de fapt oglinda organismului nostru. Dacă există un dezechilibru, corpul ne dă de știre că se intamplă ceva rău și că trebuie să luăm măsuri. Așadar în funcție de zonele afectate, putem trage o serie de concuzii care ne vor ajuta să preîntâmpinăm o serie de episoade eruptive.

Zona obrajilor – Astfel acneea din zona feței și a obrajilor sugerează o problemă de natură stomacală.

Zona sprâncenelor – Poate avea ca și cauze o suferință a grandelor endocrine.

Fruntea – Aici colonul și vezica biliară pot fi afectate și pot apărea primele semne sub formă de coșuri.

Mandibula sau zona gatului – Indicat ar fi un drenaj limfatic , împreună cu o cură de detoxifiere și intregrarea în alimentație a produselor alcaline și a ceaiurilor.

tipuri de acnee infografic

Cauze generale de apariție a acneei

  • Transmiterea ereditară – este o afecțiune care se transmite genetic. Dacă a avut acnee cel puțin unul din părinți, există o probabilitate mare să ai și tu.
  • Dereglări hormonale – Hormonii stimulează glandele sebacee să producă sebum în cantități mari. Astfel în perioada adolescenței, dar și la menopauză sau în timpul sarcinii, femeile pot suferi dereglări hormonale.
  • Stresul – Ultimene studii stiințifice arată că persoanele care au un nivel de stress ridicat dezvoltă cu 23% mai rapid o formă de acnee. Cornizolul ar fi principalul vinovat pentru acest dezechilibru al organismului, hormon care ar fi răspunzator și pentru funcția de apărare a organismului.
  • Alimentația nesănătoasă – Consumul excesiv de sare, zahăr și grăsimi, cofeina și alchoolul ar cauza la nivelul pielii inflamații și favorizează apariția acneei.
    De aceea se recomandă o alimentație bazată pe consum de fruncte, legume, pește, fibre și ulei de măsline.
  • Expunerea la soare – In acest caz, soarele nu este aliatul pielii, mai ales cand expunerea se face în mod exagerat. Dimpotrivă, ne putem aștepta la o îmbătrânire prematură a pielii, la roșeață și pete. In niciun caz să nu crezi că dacă te expui la soare, coșurile tale vor dispărea.
  • Hainele strâmte, umezeala, solarul pot agrava starea acneei prin multiplicarea de bacterii la nivelul pielii.

Tratament acnee home-made

In cazul unei acnee ușoare ( comedoamne negre sau albe) care se află pe suprafața pielii, putem trata cu mare atenție aceasta afecțiune, dacă se respectă cu strictețe următoarele reguli:

  • Se face o baie de aburi pentru a se înmuia pielea și a deveni elastică.
  • Unghiiile să fie curate și mâinile dezinfectate.
  • Apăsăm coșul pornind de la margini și niciodată de la mijloc, pentru a nu răspandi sebumul și al face și mai mare.
  • Se folosește un șelvetel sau un material steril îmbibat în alchool sanitar.
  • Coșul este stors in mod corect, atunci când iese o picătura de sânge și zona se dezinflamează.
  • Există și dispozitive profesionale pentru extras comedoane, prevăzute la capete cu un inel, dar pentru a le folosi este necesar inainte de toate ajutorul unui specialist.
  • In niciun caz nu folosești acest instrument , fără o îndrumare în prealabil , deoarece te poți alege cu niște cicatrici pe toată viața și nu vrei asta.Garantat!
  • După curățare, trebuie să ne ocupăm și de restul feței, folosind produse de dezinfectare, care închid porii și calmează pielea.

6 remedii naturale pentru un TEN PERFECT

Recomandarea noastră ar fi o serie de măști astringente sau antibacteriene.

Iată cum îti poți prepara acasă, simplu și rapid o mască cu rezultate excelente pentru ten.

  1. Mască cu drojdie

De ce ai nevoie:

  • drojdie proaspătă
  • o lingura de miere
  • și o lingură de tărîțe.

Drojdia se înmoaie în apă călduță , se adaugă tărîțele până cînd obțineți o pastă.Cu ajutorul unei pensule sau chiar cu degetele, întindeți această compoziție pe piele. Nu masați excesiv și nu apăsați pe zonele inflamate.

După 30 de minute , masca se îndepărtează cu apă călduță. Vei vedea că tenul tău e mai luminos și hidratat. Ar fi ideal dacă poți face acest tratament săptămînal.

2. Argila – efect purificator si astringent

Argila o găseti în magazinele naturiste sau chiar la farmacii sub forma de pliculețe. Vine in ajutorul tău , datorită puterii mari de absorbție și curățare blândă a tenului.

3. Masca cu argilă se prepara astfel

Praful din pliculeț se dizolva în apă căldută și se amestecă , până obții o pastă.Se întinde pe față, evintând zona ochilor .Se lasă să acționeze 30 de minute și se îndepărtează cu apă călduță.

Deși măștile de față preparate în casă sunt ieftine și la îndemână, ele se utilizează în principal, în scop preventiv și pentru ameliorarea unor inflamații, dar nu tratează cauza principală a acneei.

4. Mușetelul – un aliat împotriva acneei

Celebrul mușetel te poate ajuta în această luptă mai ales prin infuzie. Infuzia deschide porii și ajută în mod natural la hidratarea tenului.

Ceaiul de brusture-Rădăcina de brusture este cunoscută din timpuri străvechi că elimină toxinele din organism și are o puternică acțiune antiseptică.

Se folosest 2-3 lingurițe la un litru de apă. Se consumă cu moderație două căni pe zi timp de o lună.

5. Ceaiul de păpădie, tratament acnee natural

Deși are un gust amar, are o acțiune diuretică eliminând cu succes toxinele din corpul nostru .Curăță sângele și are un efect excelent asupra pielii. O cură se ține timp de o lună.Se consuma 2-3 căni de ceai pe zi.

6. Galbenelele – doctorul pielii tale

Ceaiul din aceste flori are un rol hidratant, regenerant și aduce mari beneficii tuturor tipurilor de ten , dar cu precădere celor cu tendință de îngrășare. Acest ceai miraculos îl poți prepara ca o infuzie și îl poți folosi aplicând comprese locale pentru că are un efect calmant asupra inflamațiilor tenului. Aflati mai multe despre ceaiul de galbenele – 8 beneficii miraculoase ale “florilor de aur”.

Dieta – este un alt factor care ar trebui să îl iei la analizat ca tratament acnee, știind că o serie de alimente precum sucurile, cafeaua , ciocolata nu fac bine tenului .

Astfel ar trebui evitate mâncărurile gen fast-food sau dacă chiar nu te poți abține, rărește pe cât posibil vizitele pentru că nu îti aduc niciun beneficiu.

Iți recomandăm să consumi pește, legume, fructe, nuci, fibre și cereale. Si vei vedea că starea tenului tău se va imbunătăți considerabil. E nevoie doar de puțină ambiție și determinare în acest sens, dar beneficiile vor fi pe măsura așteptărilor tale.

TRATAMENT ACNEE – ce alimente influenteaza acneea si ce lupta impotriva acneei. Dieta în acnee VIDEO

Ritual zilnic pentru prevenirea acneei

Dar un ten sănătos necesită o atenție deosebită și o rutină sănătoasă, care se formează în timp. Acest ritual nu trebuie să dureze foarte mult și obligatoriu ar trebui să includă:

  • Curățarea tenului de două ori pe zi, preferabil dimineața și seara înainte de culcare
  •  Folosirea unor produse adecvate tipului tău de ten
  • Tonifierea și curățarea este esențială pentru tenul acneic
  • Hidratarea este cuvântul de bază în ecuația tenului perfect, de aceea recomandarea noastră este să folosești măsti sau produse cosmetice avizate și numai după o recomandare a medicului sau a farmacistului.

Este important să fii la curent cu toate variantele de tratament acnee, iar vizita la saloanele de cosmetică să nu fie un lux, ci o necesitate care o incluzi cel puțin de două ori pe lună. Lupta ta cu acneea și cu punctele negre va avea un final fericit iar avantajele dupa un tratament acnee vor fi numeroase.

In ajutorul tratamentelor naturiste impotriva acneei, specialiștii în cosmetică și dermatologie vin cu o serie de propuneri și tratamente moderne, menite să îti ușureze lupta.

Fiecare intervenție este unică, specifică afecțiunii tale și luând în considerare factori importanți precum:

  • factorii de natură hormonală
  • zona care trebuie tratată
  • medicamentația prescrisă anterior

Tratamente profesionale contra acneei

IPL – este o tehnologie care folosește lumina intens pulsată pentru tratament acnee. Este o procedură nedureroasă , ședința dureaza cca 15-20 de minute iar efectele sunt vizibile de la primele vizite. Pentru un tratament optim sunt necesare minim 8-10 sedinte.

Radiofrecvența – este un tratament revoluționar de tratament acnee, prin terapie non-invazivă care conferă pielii fermitate si stimulează producția de colagen. Procedeul are la bază folosirea undelor elecromagnetice, care penetrează toate straturile pielii, creind în zonă un câmp electromagnetic care se transformă în căldură.

Aceasta căldură ajută la stimularea fibrelor de colagen și elastină. Radiofrecvența este ideală în cazul cicatricilor provocate de acnee. Se recomanda 6-8 ședinte pentru rezultate optime. Durata unei ședinte este de 15 minute.

Mezoterapia – Este una dintre cele mai eficiente metode de tratament acnee, iar procedura implică injectarea în piele a unor substanțe de care pielea are nevoie (vitamine, minerale, aminoacizi).

Injectarea se poate face fără ace, deci nu trebuie să îți fie teamă , dacă optezi pentru un astfel de tratament. Există numeroase studii clinice care au demonstrat eficiența acestei terapii în cazul acneei.

Microdermoabraziunea – Procedeul de tratament acnee constă într-o exfoliere a pielii în funcție de afecțiunile pacientului.Se realizează cu ajutorul unui instrument manual, care exercită o presiune negativă la nivelul pielii care e bombardată de cristale sau diamante de dimensiuni microscopice.

Lăsând la o parte fascinanția pentru diamante, acest procedeu elimină celulele moarte, grăsimile care blochează porii și ajută pielea să se refacă. In afară de exfoliere pielea mai beneficiază și de o stimulare a vascularizației zonale cu rol în producția de colagen.

Cu atât de multe metode tradiționale sau moderniste, rămîne să afli ceea ce e mai potrivit pentru tine și pentru tenul tău, dar nu inainte de a a-ți dezvălui și o serie de mituri legate de acnee și a descoperi adevărul despre această afecțiune.

TRATAMENT ACNEE – Metoda cu laser VIDEO

6 mituri despre de acnee

Acneea vine din grecescul “acme”, iar termenul științific a fost utilizat la curtea împăratului Iustinian.Si incepem cu cel mai popular mit și anume:

  1. Acneea este cauzată în special de consumul de ciocolată, pizza, cartofi prăjiți. Fals!

Nu există dovezi științifice care să ateste aceste lucruri, însă se recomandă un consum responsabil de alimente tip fast-food.

2. Expunerea la soare te poate scăpa de acnee. Adevarat!

Dar în mică măsură și pe termen foarte scurt. Explicăm , că așa ne place să știi totul și să fi informat.

Expunerea limitată la soare poate duce la o diminuare a acneei. Insă căldura, în general e un factor care intensifică secreția glandelor sebacee, iar expunerea prelungită la soare poate usca pielea și înrăutăți și mai mult situația.

3. Acneea este doar o problemă a adolescenților – Fals!

Acneea poate apărea și la vârstă adultă. Cu această problemă se confruntă tinerii datorită schimbărilor hormonale specifice vârstei.

4. Dacă te speli des pe față, acneea dispare – Fals!

Produsele de tratament acnee sunt recomandate a se folosi de două ori pe zi dimineața și seara și nu în mod abuziv. Frecarea pielii, stoarcerea coșurilor, folosirea în exces a produselor dermato-cosmetice cu scopul de a grăbi procesul de vinderae, nu vor avea rezultate pozitive.

5. Pot să mă tratez singur, nu am nevoie de medic în cazul apariției acneei – Fals!

Un consult medical și o diagnosticare corectă, te va ajuta să te tratezi în mod corect și să folosești doar acele produse specifice tipului tău de ten. Consultul nu presupune, decât o discuție amicală, o serie de teste (care nu dor) și o mulțime de recomandări din partea medicului privind tratament acnee.

Ai acum șansa să constați dacă rutina ta zilnică este sănătoasă, sau poți avea surprize să afli c datorită unor produse , chiar și foarte scumpe , dar nepotrivite tenului tău ți-ai agravat afectiunea.Deci un mare Da, pentru un consult dermatologic.

6. Daca fac sex ,nu mai am acnee. Fals!

Nu există nicio dovadă în acest sens că activitatea sexuală sau lipsa ei ar imbunătăți starea tenului tău si deci ar avea vreun beneficu pentru tratament acnee.

Cu atât de multe sfaturi și îndrumări suntem siguri că te vei bucura în curînd de ten care radiază de sănătate și frumusețe. Nu uita să ai grijă de tine, să fi pozitiv și optimist și starea ta de bine se va vedea și în exterior. Ești frumos dacă te simți frumos.

TRATAMENT ACNEE – 6 remedii naturale pentru un TEN PERFECT, un articol de Marilena Bratan.