More

    Ce este neglijența emoțională – PSIHOLOG Renata Szekely

    Urmând firul amintitrilor, înapoi spre copilărie, putem cu ușurință să recunoaștem moemntele fericite, pe lângă care uneori s-au strecurat și evenimente mai puțin plăcute.

    În acest articol nu vreau să vorbesc despre prezența acestora din urmă, despre conflictele din cadrul familiei, cele cu prietenii, problemele legate de școală sau evenimentele neaștepate și neplăcute care ne-au marcat.

    Articol recomandat: Cum gestionăm emoțiile la copii în timpul autoizolării – SFATUL PSIHOLOGULUI Renata Szekely

    Azi vreau să accentuez absența unor lucruri din copilărie și consecințele acestora.

    Articolul continua mai josmasca medicala ieftina

    Poate e un pic ambiguu acest început, însă voi oferi un exemplu care să clarifice.Astfel, putem să ne gândim la doi copii care au parte de un stil de parenting diferit.Primul copil e pedepsit de fiecare dată când iese de sub cuvântul părinților,iar celui de al doilea copil rareori i se atrage atenția.Acestea sunt comportamente prezente,observabile.Numărul șiconsecvența pedepselor.

    Însă ceva lipsește.Niciunul dintre copii nu e recompensat în moemntul în care a reușit să facă un lucru bun, să finalizeze cu succes o sarcină.

    Aici apare absența.Nu e ușor de observat din prima fiindcă acest comportament specific, recompensa,nu e niciunde.Nevoia,dorințele, sentimentul de lipsă sunt cele care ne confirmă faptul că ceva e în neregulă.

    Și aici nu vreau să ne concentrăm numai asupra lucrurilor negative sau doar asupra absenței celor pozitive.Probabil mulți dintre noi ne reamintim o copilărie plăcută, moemnte fericite alături de cei dragi în marea majoritate a timpului.

    Articolul continua mai josigienizanti maini farmec alcool

    Cu toate acestea, absența atenției spre nevoile/dorințele copilului, lipsa de ascultare aordată acestuia,absența unor limite clare care să responsabilizeze, lipsa în ceea ce privește consecințele pozitive și negative ale unui comportament, evitarea unor subiecte etichetate ca fiind tabu, evitarea conflictelor de dragul armoniei din jur – sunt comportamte care ciobesc identitatea adultului de mai târziu.

    Privind sănătatea emoțională prin lentilele Teoriei Atașamentului, putem identifica 3 abilități emoționale esențiale la nivelui părintelui:

    1. Părintele stabilește o legătură emoțională cu copilul.
    2. Părintele oferă atenție nevoilor/dorințelor copilului, percepându-l ca fiind o ființă unică și valoroasă în sine ; nu numai o extensie a sa, sau o povară.
    3. Utilizând conexiunea emoțională și oferind atenție unicitătții copilului, părintele poate să răspundă într-un mod competent nevoilor emoționale ale acestuia.

    Dacă ne imaginăm o situație total tipică din copilăria fiecăruia, atunci putem să ne concentrăm pe momentul ăn care ni s-a întâmplăm să facem o năzbâtie, o boacănăm un lucru în legătură cu care poate ne-am simțit vinovați.

    Poate am spus ceva nepotrivit, poate am spart vreun obiect accidental, poate am intrat într-un conflict cu vreun priten și am ajuns să îl lovim într-un acces de furie.

    Mergând mai departe pe firul poveștii ne imaginăm stând față în față cu unul dintre părinți, sau poate cu ambii, discutând despre situația neplăcută ce tocmai s-a petrecut.

    Dacă ne gândim înapoi la cele 3 aptitudini esențiale ale unui parenting eficient, părintele din exemplul de mai sus, ar putea să înceapă discuția accentuând emoțiile rsimțite de copil astfel :

    ,,Știu că te simți vinovat în legătură cu ceea ce s-a întâmplat,, sau ,, Probabil ești îngrijorat sau poate te temi de consecințele acțiunilor tale,, .

    Creând o conexiune emoțională prin acceptarea și recunoașterea emoțiilor copilului, părintele oferă mai apoi atenție asupra perspectivei acestuia în legătură cu cele întâmplate:

    ,,Am aflat ce s-a întâmplat mai devreme, însă vreau să aud tu cum ai văzut această situație ; vreau să știu cum aiajuns în această situație.Sunt aici să te ascult. ,,

    Copilul simte că emoțiile sale suntacceptate , vede că poate să își exprime opinia, poate să își prezinte propria versiune fiindcă simte că e ascultat, respectat.

    În acest moment, copilul va fi mult mai receptiv spre sfaturile, limitele oferite de către părinte:

    ,,Am văzut că ai fost extrem de supărat în urma a ceea ce s-a întâmplat și am înțeles acum, prin ceea ce mi-ai spus că doreai poate să oferi ajutor altora/ sau totul s-a întâmplat accidental și nu ai știut să gestionezi situația, însă uite cum cred că ar fi mai bine să reacționezi data viitoare ca să nu mai fii în exact aceeași situație ca acum.,,

    Astfel, stilul de parenting devine mai flexibil, specific croit pentru copilul din fața noastră.Se creează o zonă de siguranță în care emoțiile copilului sunt validate și normalizate, în care opinia îi este ascultată, în care nu există rușine/furie îndreptată spre acesta, în care comportamentele bune sunt recompensate iar cele nepotrivite sunt întâmpinate cu sfaturi, învățături, limite.

    Prin urmare, acest subict, neglijența emoțională devine unul crucial în momentele în care copilul,devenit acum adult încearcă să se înțealagă pe sine însă nu reușește să vadă carențele de-a lungul timpului.

    În continuare voi dori să prezit 3 categorii de neglijență emoțională, stilul de parenting asociat acestora, modul de gestionare a conflictelui în cadrul lor și caracteristicile fiecărui astfel de părinte după care poate fi mai ușor de recunoscut.

    1.Părintele Narcisist

    Făcând o paralelă cu exemplul ,,optim, sănătos,, de gestionare a unei astfel de situații, Părintele Narcisist va tinde mereu să ducă discuția spre el/ spre valoarea sa /spre felul în care acțiunea copilului i-a adus vreo lezare a imaginii sale în ochii celor din jur.

    ,,Cum ai putut să îmi faci una ca asta ?,,

    ,,Toți vor crede că te-am educat în felul ăsta. ,,

    ,,Mă doare ceea ce ai făcut azi,, .

    Sunt fraze aruncate în vânt și totul se termină. Ce lipsește din cadrul acestei conversații cu copilul?

    Totul:

    • Conectarea emoțională cu copilul
    • Perspectiva copilului asupra cele întâmplate
    • Emoțiile copilului
    • O concluzie despre ceea ce s-a întâmplat
    • O învățătură/sfat
    • Setarea unor limite

    Tot ceea ce face copilul e o reflexie clară asupra imaginii părintelui în societate, astfel atenția și mai ales afecțiunea, sunt condiționate, copilul învățând că trebuie să satisfacă nevoile celor din jur pentru a i se recirpoca emoțiilor.

    De asemenea, acest copil va învăța că nevoile/dorințele /comportamentele/gândurile/felul în care se simte – toată ființa sa e pe locul 2.

    Ca și adult, acestui om îi va fi dificil să investească spre propriile dorințe.Se va simți pe locul 2 tocmai fiindcă repetă acest pattern cu cei din jurul său.

    2.Părintele Autoritar

    Această categorie de părinte pune un accent supradimensionat asupra urmării regulilor fără însă a oferi o explicație comprehensibilă a motivelor din spate.

    Aici parenting pare mai mult un contract, prin care copilului îi sunt cerute îndeplinirea unor clauze clare și inflexibile, părintele neacordând vreun interes aparte individualității, emoțiilor, dorințelor copilului.

    În cadrul unui conflict, concluzia de final se rezumă mereu la vina copilului care nu a reușit să urmeze cu exactitate regulile și astfel a ajuns în această situație dificilă.

    Prin urmare, acest copil va interioriza faptul că eșecurile de orice fel din viața sa vor fi mereu din vina lui, din incapacittea de a urma niște instrucțiuni, de a satisface nevoile celor din jur ; totodată, va reține și faptul că a eșuat tocmai pentru că să încăpățânat să-și urmeze propriile idei.

    Mergând mai departe, putem să vedem clar cum unui copil crescut printr-un astfel de stil, îi va fi foarte greu să își asume riscuri, să fie flexibil în momentele în care realitatea însăși devine un haos.

    3.Părintele permisiv

    Dacă ne reamintim acum perioada tumultoasă a adolescenței, cu siguranță ne va veni în mine părintele/părinții ,,de gașcă,, a vreunui prieten, care nu era atât de încăpățânat asupra respectării stricte a regulilor, care era mult mai înclinat spre o abordare flexibilă centrată pe nevoile copilului, care se comporta mai mult ca un prieten asumându-și rareori responsabilitatea de părinte în relație cu copilul.

    Copiii acestor părinți se vor uita înapoi și își vor numi copilăria ca fiind idilică ; părintele care nu îl stresa cu prea multe sarcini, nivelul responsabilizării era mic, cu toate că recompensele erau mereu prezente.

    Părintele permisiv realizează faptul că el la rândul său se confruntă cu unele carențe la nivelul autodisciplinei, astfel privește parentingul ca fiind un job presărat cu efort/nemulțumiri/uneori conflicte pe care nu e dispus să e parcurgă , întrerupând astfel relația de armonie cu copilul.

    Totul e centrat pe bunăstarea copilului, părintele dorind să elimine orice neplăcere din viața acestuia.

    Confruntându-se cu o situație problematică din viața copilului, Părintele Permisiv va tinde să ofere mult mai mult credit emoțiilor copilului, încercând să nu îl supere, să nu îl responsabilizeze în cadrul celor întâmplate, dând vina cu ușurință factorilor externi – ceilalți copii, părinți,profesori etc.

    Ce lipsește de aici:

    • Fedback-ul real despre comportamentul copilului
    • Abordarea unor subiecte neplăcute ( atât pentru părinte cât probbail și pentru copil)
    • Responsabilizarea copilului cu privire la propriile acțiuni
    • Setarea unor limite

    Cu toate că siguranța și protecția unui părinte nu se poate egala cu nimic în lume, copiii trebuie să învețe totodată cum să se adapteze în viață unor situații mai neplăcute, cum să navigheze cât mai optim printr-un conflict, cum să-și seteze scopuri pe termen lung  a căror recompensă să nu se întrevadă poate de la primele eforturi depuse.

    În urma celor spuse de mai sus nu doresc ca vreun părinte să se simtă judecat în vreun fel.Cu totții facem greșeli și e important să avem curajul să schimbăm ceea ce nu e bine pentru noi și cei din jur.

    Iiar pentru cei care și-au regăsit părinții în vreuna din categoriile de mai sus, poate acest articol vă va oferi mai multă înțelegere, atât înspre voi înșivă , cât și spre întrebărea care paote vă macină încă de demult ,,Dacă totul a fost bine în copilărie, cum de mă simt atât de inadecvat acum la maturitate ? ,,.

    Renata Szekely, psihoterapeut cognitiv-comportamental

    Sursă : ,,Running on empty,, .Overoming your childhood emotional neglect,, Jonice Webb, Christine Musello ; Morgan James Publishing, 2013.

    - Advertisement -
    AlternaMedhttps://alternamed.ro/
    Sustine acest site cumparand remedii naturiste de pe Vegis, Plantum, Viata verde viu. Un mic comision din fiecare vanzare va fi directionat catre siteul AlternaMed.

    Recomandari

    Articole similare

    Advertisment

    Articole noi

    Terapia prin artă pentru copiii care au trecut printr-un eveniment traumatic

    Terapia prin artă pentru copiii care au trecut printr-un eveniment traumatic este de a facilita schimbarea pozitivă prin implicarea într-o activitate împreună cu terapeutul...

    Ce este neglijența emoțională – PSIHOLOG Renata Szekely

    Urmând firul amintitrilor, înapoi spre copilărie, putem cu ușurință să recunoaștem moemntele fericite, pe lângă care uneori s-au strecurat și evenimente mai puțin plăcute. În...

    Ce este histerosalpingografia – metoda precisă de diagnosticare a infertilității feminine

    Histerosalpingografia este o investigație imagistică destinată în special doamnelor care au probleme de fertilitate. Pentru o diagnosticare precisă a infertilității feminine, histerosalpingografia analizează interiorul...