Dacă mergi 100 de metri și trebuie să te oprești pentru că te doare gamba, dacă urci două etaje pe scări și simți că piciorul “refuză” să mai continue, dacă vara picioarele tale sunt mereu reci când ale celor din jur sunt calde — citește cu atenție următoarele rânduri. Există o boală despre care 80% dintre români nu au auzit, dar care afectează un sfert dintre persoanele peste 55 de ani: boala arterială periferică. Este o problemă serioasă de circulație a sângelui în picioare, care, lăsată netratată, poate duce la amputație. Dar, descoperită la timp, se ține perfect sub control. În articolul acesta îți explicăm pe înțelesul tuturor ce înseamnă, cum o recunoști și ce poți face.
Ce este boala arterială periferică
Ca să înțelegi boala, trebuie să înțelegi cum funcționează arterele tale. Arterele sunt vasele de sânge prin care sângele plin de oxigen pleacă de la inimă către toate țesuturile corpului — inclusiv către picioare. Sângele oxigenat este combustibilul fără de care mușchii tăi nu pot funcționa.
În boala arterială periferică (sau BAP, cum o numesc medicii pentru a scurta), arterele care duc sângele spre picioare se îngustează treptat. De ce? Din cauza unei boli generale a vaselor numită ateroscleroză — în limbaj simplu, depunerea de “colesterol” și alte substanțe pe pereții interiori ai arterelor, până când canalul prin care trece sângele se îngustează. Imaginează-ți o țeavă veche de plumb, în care s-au depus cu anii kilograme de calcar — la fel se întâmplă cu arterele tale.
Când circulația prin arterele picioarelor este redusă, mușchii nu mai primesc suficient sânge. La repaus, cantitatea care mai trece poate fi suficientă, dar la efort — când mușchii cer mai mult oxigen — apare o “foame” de sânge. Aceasta se traduce, pentru pacient, printr-o durere caracteristică.
Claudicația intermitentă: semnul de alarmă principal al BAP
Simptomul tipic al bolii arteriale periferice se numește claudicație intermitentă. Cuvântul “claudicație” vine din latină — “claudicare” înseamnă “a șchiopăta”. Iar “intermitentă” pentru că apare doar la efort și dispare la repaus. Iată cum se manifestă:
Mergi normal, fără durere. După 100, 200 sau 500 de metri (distanța depinde de severitatea bolii), apare o durere sau o senzație de crampă într-unul dintre mușchii piciorului — cel mai des în gambă, dar uneori în coapsă sau în fesă. Durerea te obligă să te oprești. După 2-5 minute de odihnă, în picioare sau așezat, durerea dispare complet. Reiei mersul. După aproximativ aceeași distanță, durerea reapare. Te oprești din nou. Și tot așa.
Distanța după care apare durerea (numită “distanță de claudicație”) este foarte importantă pentru medic — îi spune cât de avansată este boala. O claudicație la 500 de metri este formă ușoară. O claudicație la 50 de metri este formă severă, care impune intervenție rapidă.
Localizarea durerii îi indică medicului unde este îngustată artera: durere în gambă = îngustare în zona de sub genunchi sau în coapsa joasă; durere în coapsă = îngustare în zona de sus a coapsei; durere în fese = îngustare la nivelul aortei terminale sau al arterelor iliace (sindromul Leriche).
Alte semne pe care trebuie să le cunoști
Pe lângă claudicație, BAP poate da și alte semne, care apar de obicei pe măsură ce boala progresează:
- Picioare permanent reci, comparativ cu restul corpului sau cu celălalt picior
- Paloare sau o nuanță vânătă a pielii piciorului
- Piele subțire, lucioasă, fără păr pe degetele picioarelor și pe gambă
- Unghii de la picioare care cresc lent, devin galbene, casante
- Răni minore (zgârieturi, băși de la pantofi) care nu se vindecă săptămâni la rând
- Durere care apare și în repaus, mai ales noaptea, ameliorată parțial când lași piciorul atârnat în jos peste marginea patului
- În stadii avansate — răni deschise pe degete, călcâi, gambă, care pot evolua spre cangrenă
Acest stadiu avansat — durere în repaus și răni — se numește în termeni medicali “ischemie critică a membrului inferior” și reprezintă urgență medicală: fără tratament rapid, riscul de amputație devine real.
Cifre care îți arată cât de răspândită este boala
Boala arterială periferică afectează la nivel global aproximativ 113 milioane de oameni. În România, prevalența reală este greu de estimat, pentru că boala este sub-diagnosticată — mulți pacienți și chiar mulți medici de familie iau durerile de picioare drept reumatism, artroză sau pur și simplu “vârstă”.
Studiile europene arată că aproximativ 20% dintre persoanele între 55 și 75 de ani au o formă de afectare arterială la membrele inferioare, însă doar un sfert dintre acestea au simptome evidente. Restul de trei sferturi merg cu boala fără să știe, ceea ce le pune în pericol picioarele — și viața. De ce viața? Pentru că BAP este, în esență, o manifestare a aterosclerozei generale. Cine are artere îngustate la picioare are foarte probabil aceleași depuneri și pe arterele inimii sau ale creierului. Mortalitatea pacienților cu BAP severă, netratată, ajunge la 25% în 5 ani — mai ales din cauze cardiovasculare (infarct, AVC), nu din cauza picioarelor în sine.
Cine este expus: factorii de risc principali
Anumiți factori îți cresc enorm riscul de a dezvolta BAP. Fumatul este, din nou, factorul numărul unu — un fumător activ are de 3-6 ori riscul unui nefumător. Diabetul zaharat: pacienții diabetici fac BAP mai des, mai devreme și mai grav. Tensiunea arterială crescută, colesterolul ridicat, vârsta peste 55-60 de ani, sexul masculin (mai frecvent la bărbați), istoricul familial, sedentarismul și obezitatea completează lista. Dacă bifezi 3 sau mai mulți dintre acești factori, ar trebui să faci o evaluare vasculară chiar dacă încă nu ai simptome.
Diagnostic: cum se confirmă boala arterială periferică
Diagnosticul BAP este, surprinzător, foarte simplu. Medicul îți va examina întâi picioarele — culoarea pielii, temperatura, prezența rănilor, calitatea pulsațiilor arteriale la nivelul gleznei și piciorului (un detaliu pe care un medic de familie atent îl poate sesiza).
Apoi vine investigația cheie: indicele gleznă-braț (ABI — Ankle-Brachial Index). Este o măsurătoare simplă — se ia tensiunea arterială la braț și la gleznă, se face un raport, iar valoarea obținută îi spune medicului direct dacă există obstrucție arterială. ABI normal este între 0,9 și 1,3. Sub 0,9 — există BAP. Sub 0,5 — formă severă. Sub 0,3 — ischemie critică. Investigația durează 10 minute și nu costă mult.
Pentru detalii suplimentare se folosesc: ecografia Doppler arterială (vizualizează arterele și măsoară viteza sângelui), angio-CT-ul (vizualizare 3D detaliată) și, pentru planificarea intervențiilor, arteriografia (introducerea unei substanțe de contrast în artere pentru vizualizarea exactă a îngustărilor).
Tratamentul bolii arteriale periferice: opțiunile actuale
Există patru paliere de tratamentul bolii arteriale periferice, care se aplică în funcție de severitatea bolii:
1. Schimbarea stilului de viață
Este baza absolută a oricărui tratament. Renunțarea la fumat — cel mai important pas, fără excepție. Mersul pe jos regulat — paradoxal, dar mersul în limita durerii (te oprești când doare, te odihnești 2-3 minute, continui) este unul dintre cele mai eficiente tratamente; după luni de mers organizat (programe supervizate de exerciții), distanța de claudicație poate crește semnificativ. Dietă mediteraneană săracă în grăsimi saturate, controlul greutății, controlul diabetului dacă există.
2. Tratamentul medicamentos
Medicii prescriu de regulă: antiagregant plachetar (cel mai des aspirină în doză mică), statine pentru reducerea colesterolului și stabilizarea plăcilor de ateroscleroză, medicamente pentru tensiune dacă există hipertensiune, controlul diabetului. În unele cazuri se folosesc vasodilatatoare specifice (cilostazol, pentoxifilină) care pot ameliora simptomele.
3. Tratamentul endovascular minim invaziv
Pentru îngustări semnificative care nu răspund la tratament medicamentos, sau pentru forme severe, se folosesc tehnici endovasculare. Sub anestezie locală, printr-o înțepătură în artera inghinală, medicul introduce un cateter cu un balon mic. Acesta este avansat ghidat radiologic până la îngustare și este umflat — balonul “strivește” depunerile și redeschide artera. Deseori se montează și un stent (o plasă metalică tubulară) care menține artera deschisă. Procedura durează 1-2 ore, recuperarea este rapidă, pacientul pleacă acasă în 1-2 zile.
4. Chirurgia clasică (bypass arterial)
Pentru îngustări lungi, multiple, sau când tehnicile endovasculare nu sunt fezabile, se realizează un bypass — o “ocolitoare” a zonei bolnave, folosind fie o venă proprie a pacientului (recoltată din altă parte), fie o proteză sintetică. Sângele este redirecționat prin acest bypass, ocolind segmentul îngustat. Operația este mai complexă, dar rezultatele pe termen lung sunt foarte bune.
Sindromul posttrombotic: o complicație înrudită despre care trebuie să știi
Există o altă afecțiune vasculară gravă, care nu apare pe arterele picioarelor (ca BAP), ci pe venele lor profunde — complicațiile pe termen lung după tromboză — sindromul posttrombotic. Această afecțiune apare la 30-50% dintre pacienții care au avut o tromboză venoasă profundă (un cheag de sânge în venele profunde ale piciorului), uneori la luni sau ani după episodul acut.
Cum apare: când cheagul de sânge se formează în venă, el deteriorează valvele venoase (acele supape interioare ale venei). După ce cheagul se resoarbe sau este tratat, vena rămâne, dar valvele sunt distruse. Sângele care urcă spre inimă tinde să cadă înapoi, presiunea în venele piciorului crește, iar pacientul dezvoltă simptome cronice.
Manifestările sindromului posttrombotic: umflarea persistentă a piciorului afectat, senzație de greutate, durere cronică, modificări de culoare a pielii (zone brune, închise), eczema în jurul gleznei, iar în formele severe — ulcer venos cronic, o rană deschisă în zona gambei care nu se vindecă luni de zile. Aproximativ 90% dintre pacienții cu forme severe nu mai pot lucra normal în decurs de 10 ani.
Tratamentul sindromului posttrombotic este complex: ciorapi compresivi medicinali permanenți (clasa III, purtați zilnic), terapie venoasă pentru îmbunătățirea circulației, tratamentul ulcerelor venoase prin pansamente specializate, iar în cazuri selectate — tratamente endovenoase moderne, inclusiv montarea de stenturi venoase pentru redeschiderea venelor blocate.
Când să cauți specialist
Dacă te recunoști în două sau mai multe dintre simptomele descrise în acest articol, sau dacă ai factori de risc importanți, o evaluare la un medic de chirurgie vasculară îți poate clarifica situația. Atenție: nu medicul ortoped, nu kinetoterapeutul, nu medicul de familie — pentru bolile arterelor și venelor, specialistul potrivit este chirurgul vascular sau angiologul. Ei au pregătirea specifică și echipamentul (ecograf Doppler, ABI, angio-CT) pentru a diagnostica și trata corect aceste afecțiuni.
Picioarele tale te-au cărat o viață întreagă. Ține-le bine — pentru că, după 60 de ani, ele devin un excelent barometru al sănătății întregului tău sistem vascular.
