Avortul spontan înseamnă pierderea neindusă și nedorită a sarcinii înainte de 20 de săptămâni (moartea intrauterină a embrionului sau a fătului). Iminența de avort spontan presupune sângerarea vaginală care apare fără dilatarea cervixului și reprezintă de regulă manifestarea principală în cazul pierderii unei sarcini.
Tratamentul se bazează în majoritatea cazurilor pe observație și monitorizare în cazul iminenței de avort, iar în cazul în care apare avortul spontan sau se consideră a fi inevitabil, se poate realiza dilatare și chiuretaj uterin.

Aproximativ 20-30% din femeile însărcinate prezintă sângerări în primele 20 de săptămâni, dintre care jumătate se datorează pierderilor de sarcină.
Se consideră că aproximativ 10-20% din totalitatea sarcinilor se termină prin avort spontan, deși numărul lor în realitate este mai mare, întrucât multe avorturi au loc în sarcina extrem de timpurie (primele zile), fără ca femeia să știe că a fost însărcinată, fiind confundate cu menstruația întârziată.
Articol recomandat: Sarcina molară: când pot rămâne însărcinată din nou?
Cand au loc majoritatea avorturilor spontane?
Majoritatea avorturilor spontane au loc până în săptămâna a 12-a de sarcină (deci în primul trimestru).
Prin urmare, avortul spontan este destul de comun, deși impactul psihologic poate fi semnificativ. El nu înseamnă neapărat o problemă a mamei, ci doar faptul că fătul nu s-a dezvoltat corespunzător, din diverse motive.
Articol recomandat: Totul despre Sarcina Extrauterină (ectopică)
Cine are risc crescut de avort spontan?
Factorii de risc pentru avortul spontan includ:
- vârsta mamei peste 35 de ani (peste 45 de ani, riscul de pierdere a sarcinii este de peste 80%)
- antecedente de avort spontan
- anumite medicamente/ droguri (cocaina, cofeina în cantitate crescută, consumul ridicat de alcool)
- fumatul
- condiții medicale necontrolate (diabet, hipertensiune, probleme ale tiroidei)
- infecții
- stări de hipercoagulabilitate
- probleme hormonale
- probleme cervicale sau uterine (incontinență cervico-istmică)
- greutatea anormală – prea redusă sau obezitatea
- teste prenatale invazive, cum ar fi biopsia de vilozități coriale sau amniocenteza pot crește riscul de avort spontan
Există câteva mituri despre lucruri care ar putea induce avortul. Acestea nu sunt adevărate:
- exercițiul fizic de intensitate crescută, cum ar fi alergatul sau ciclismul
- activitatea sexuală
- munca, atât timp cât nu există expuneri la radiații sau substanțe chimice dăunătoare.
Articol recomandat: 5 probleme cu care te poti confrunta in sarcina
Avort spontan simptome
- sângerare vaginală sau spotting (rareori este vorba despre hemoragii masive) – culoarea variază de la maro închis la aspect de sânge proaspăt în cantitate crescută
- dureri sau crampe abdominale inferioare
- dureri lombare
- slăbiciune, oboseală
- pierderea de țesut sau fluid pe cale vaginală (uneori sub formă de mucus de culoare alb sau roz)
- în cazul avortului spontan apărut tardiv, poate debuta printr-o pierdere de fluid similară rupturii membranelor în travaliu
- atunci când produsul de concepție nu se elimină, sângerarea vaginală poate dura mai multe ore sau chiar zile la rând
- infecția poate cauza febră, durere, uneori chiar sepsis (avort septic)
Simptomele unui avort spontan se vor ameliora imediat după eliminarea produsului de concepție.
Trebuie să iei în considerare că nu orice sângerare vaginală înseamnă avort, deoarece sângerări apar chiar și la implantarea ovulului în endometru, sau pot exprima alt diagnostic (sarcină ectopică, iminență de avort, patologie cervico-istmică).
De aceea, imediat ce apar sângerări, trebuie să iei legătura cu medicul care îți monitorizează sarcina.
Care sunt semnele avortului spontan?
Sângerarea vaginală este simptomul principal pentru care femeia gravidă se prezintă la medic. Aceasta variază de la femeie la femeie.
Unele pot manifesta o sângerare redusă cantitativ, de culoare maro închis, altele pot avea o sângerare proaspătă, cu flux mai mare decât menstruațiile obișnuite. Alte femei pot manifesta hemoragii masive.
Durata este extrem de variabilă, de la câteva ore la câteva zile, în funcție de vârsta gestațională și cât de repede se elimină produsul de concepție. În mod normal, sângerările încetează după eliminarea completă a acestora.
Există și cazuri rare în care avortul spontan poate apărea fără sângerare, pierderea sarcinii fiind constatată la următoarea ecografie prenatală.
Orificiul cervical deschis traduce pierderea inevitabilă a sarcinii.
Avort spontan cauze
Avortul spontan poate avea mai multe cauze:
- infecții virale care apar în timpul sarcinii, cum ar fi citomegalovirus, herpesul, rubeola, parvovirozele pot duce la avort spontan izolat sau avorturi recurente
- anomalii imunologice ale mamei
- trauma importantă, fizică sau psihică
- anomalii uterine (aderențe, fibroame uterine)
- anomalii cromozomiale
- un ovul afectat ce nu duce la formarea niciunui embrion
- sarcina molară (când ambele seturi de cromozomi provin de la tată, când un spermatozoid a fecundat un ovul fără set genetic, sau un ovul fecundat de 2 spermatozoizi). Sarcinile molare nu sunt niciodată viabile, în majoritatea cazurilor fătul nici nu se formează, fiind mai mult o patologie a placentei.
Există multe cazuri în care cauza rămâne, totuși, necunoscută.
Trebuie să menționăm că și aici există câteva mituri care nu s-au dovedit însă a cauza avorturi spontane, cum ar fi uterul retrovers (o formă anatomică particulară), trauma minoră sau tulburările tiroidiene subclinice.
Pot fi prevenite avorturile spontane?
Nu există niște metode precise prin care poți preveni avorturile spontane, mai cu seamă că multe dintre ele au cauze necunoscute.
Poți însă să reduci riscul apariției acestora, printr-un stil de viață echilibrat și sănătos încă dinainte de a planifica apariția sarcinii, dar mai ales pe parcursul acesteia, deoarece anumiți factori din viața de zi cu zi pot afecta semnificativ fătul.
Iată ce poți să faci:
- evită fumatul pe perioada sarcinii, deoarece crește riscul de avort spontan și de malformații fetale
- același lucru este valabil și despre consumul de alcool și droguri. Este recomandat să le eviți complet încă dinainte să rămâi însărcinată, pentru a evita orice risc
- greutatea corporală normală, menținută înainte și după ce ai rămas însărcinată (evită acumularea unui număr mare de kg – normal este să iei în greutate 11-15 kg). Menține o dietă sănătoasă, ușoară, bazată pe alimente bogate în vitamine și nutrienți și evită mâncărurile procesate și de tip fast-food, a cărnii nepreparate termic și consumul excesiv de cofeină (studiile spun că mai mult de 2 băuturi cu cofeină pe zi cresc riscul de avort spontan).
- exercițiul fizic pe parcursul sarcinii este benefic atât pentru mamă, cât și pentru făt
Avort spontan tratament
Tratamentul se realizează în funcție de tipul de avort:
- amenințarea de avort, când orificiul cervical este închis și conținutul uterin nu este eliminat (fătul este viabil), presupune doar monitorizare, cu repaus complet la pat și limitarea activității
- sarcina oprită în evoluție (produsul de concepție este neeliminat, dar fătul este neviabil) presupune o atitudine expectativă – se poate elimina singură, sau se recurge la administrarea de misoprostol (avort medicamentos) sau dilatare și chiuretaj
- iminența de avort (când colul uterin este deschis, iar avortul este inevitabil), precum și în cazul avortului incomplet (în funcție de istoricul descris de eliminare a produsului de concepție), se procedează fie expectativ, fie prin atitudine terapeutică similară sarcinii oprite în evoluție. Avortul complet, descris de către pacientă, nu necesită tratament.
Medicul va putea efectua o examinare a pelvisului și o ecografie, cât și teste de sânge, biopsii de țesut sau teste cromozomiale în cazul avorturilor recurente, pentru detectarea cauzei.
Tratament chirurgical prin dilatare și chiuretaj
Un avort spontan confirmat de către medic prin ecografie nu necesită tratament. În cazul avortului incomplet, a sarcinii oprite în evoluție sau a iminenței de avort, uterul nu este golit complet și uneori poate fi necesară dilatarea (deschiderea colului uterin) și chiuretajul sau extracția.
Acest procedeu presupune dilatarea cervixului și eliminarea prin răzuire sau aspirație a țesutului fetal și placentar restant în cavitatea uterină. Menstruația se reia ulterior în 4-6 săptămâni.
Când poți rămâne din nou însărcinată după un avort spontan?
Următoarea sarcină după un avort poate avea loc la următorul ciclu menstrual în urma acestuia, deși depinde de fiecare caz în parte.
Este bine să întrebi medicul în cazul tău particular cât este nevoie să aștepți până la următoarea concepție, dar și dacă este nevoie de anumite teste. De asemenea, ia în considerare pregătirea fizică și emoțională pentru o nouă sarcină.
Mai puțin de 5% dintre femei au avorturi recurente. În general, după o pierdere de sarcină, majoritatea femeilor au parte de o sarcină normală și sănătoasă.
Doar 1% dintre femei ajung la 3 avorturi spontane consecutive, iar în astfel de cazuri se ia în considerare testarea pentru diverse cauze subiacente (cauze genetice, anomalii uterine sau tulburări de coagulare).
Recuperarea după avort spontan
În urma avortului spontan, recuperarea poate fi foarte rapidă, în doar câteva ore, sau poate dura câteva zile. Sună medicul de urgență dacă după avort experimentezi simptome precum:
- febră și frisoane
- secreții vaginale cu miros urât
- dureri abdominale severe, durere de umăr
- hemoragie masivă
- amețeală, stare de leșin
La cat timp după avort spontan poți face sex?
Este recomandat ca timp de 2 săptămâni de la avort spontan să eviți activitatea sexuală, cât și orice fel de obiecte introduse în vagin (inclusiv tampoanele vaginale destinate perioadei menstruale). Evită obligatoriu activitatea sexuală în prezența simptomelor.
Care este impactul emoțional al avortului spontan?
Majoritatea cuplurilor se recuperează emoțional după câteva zile de la avortul spontan. Trebuie să iei în considerare faptul că este totuși o condiție întâlnită frecvent, în aproximativ un sfert din sarcini, iar 95% dintre femei duc ulterior o sarcină normală, fără niciun fel de probleme, de aceea nu trebuie să pierzi speranța.
La 2 săptămâni de la avort, va avea loc o nouă ovulație, iar menstruația va apărea într-o lună, sau maxim 6 săptămâni, moment în care, cu acordul medicului, puteți încerca din nou o concepție.
Unele femei simt mai puternic acest șoc, pot resimți vină, furie, tristețe, sentimente de neputință. Poate fi o experiență traumatizantă, sau poți trece ușor peste acest episod, știind că nu aveai cum să previi sau să ajuți, și există milioane de femei care au trecut prin așa ceva.
Unele femei se simt obosite, pierd apetitul alimentar sau pot avea tulburări de somn (insomnii). Fiecare persoană manifestă pierderea în felul său. Discuția cu partenerul poate avea un impact pozitiv deosebit, dar și el poate fi afectat de eveniment.
Dacă pierderea unei sarcini te-a afectat în mod semnificativ, poți apela la un psiholog, pentru a depăși mai ușor acest moment, mai ales dacă apar simptome de anxietate, depresie sau probleme în cuplu.
Avort spontan – sarcină pierdută la 6-7 săptămâni video
Sursa foto: freepick







