Ce sunt ulcerele și când să mergem urgent la medicul specialist

totul despre ulcer

Ce este ulcerul?

Un ulcer (boala ulceroasa) reprezintă o rană greu videcabilă ce poate lua multiple forme și poate apărea atât în interiorul, cât și în exteriorul organismului, la nivelul pielii din orice regiune a corpului, la nivelul ochilor sau în mucoasa gastrică/ duodenală.

marketing medical
Ce sunt ulcerele și când să mergem urgent la medicul specialist 12

Deseori, reapar frecvent, chiar dacă au fost tratate.

Câte tipuri de ulcer există?

Nu putem vorbi despre un singur tip ci de 6, cu mecanisme de apariție diferită, cauze, aspect și tratament complet distinct.

Acestea sunt:

  • ulcere peptice, perforate, ce pot apărea la nivelul esofagului, stomacului sau duodenului (intestin subțire)
  • ulcere orale
  • ulcere arteriale
  • ulcere varicoase – venoase
  • ulcere genitale
  • ulcer cornean

Cauze

Cauzele pot fi multiple, depinzând de natura sa. Unele pot fi de cauză infecțioasă (ulcerele peptice), prin infecții bacteriene precum Helicobacter Pylori, cele apărute la nivelul pielii pot avea drept cauză boli arteriale sau venoase sau leziuni apărute anterior.

Cele orale au cauze diverse, precum infecții virale, fumat, leziuni ale mucoasei (prin mușcătură, arsuri cu alimente sau lichide fierbinți, lezarea mucoasei prin aparate ortodontice sau protetice) sau cauze digestive, cum ar fi boli inflamatorii intestinale.

ulcer oral
Ulcer oral

Ulcerele genitale apar în urma infecțiilor cu transmitere sexuală precum herpes, infecții virale cu virus Ebstein-Barr, boli inflamatorii sau traumatisme.

Ulcerul cornean apare în urma unei infecții (bacteriene/ fungice) la nivelul ochiului, sau a unei leziuni corneene, ce poate fi provocată chiar de probleme ale genelor sau de purtarea lentilelor de contact.

Ce sunt ulcerele și când să mergem urgent la medicul specialist 2
Cornean

Aspectul și localizarea depind de cauză și de mecanismul lor de apariție. În anumite cazuri, ele dispar de la sine, dar deseori au nevoie de tratament specific, deoarece pot da complicații severe.

Ulcer simptome

Simptomele diferă între cele 5 tipuri, astfel:

Ulcerele peptice, care se datorează infecției cu Helicobacter Pylori, pot apărea la nivelul esofagului, stomacului sau duodenului, cu simptome similare: dureri abdominale, senzație de greață, vărsături, arsuri, dureri la nivelul pieptului, în special legate de alimentație, balonare, senzația de plenitudine după masă, uneori pierderi în greutate.

Ulcerele arteriale (ischemice) apar la nivelul gambelor, gleznelor, călcâielor sau degetelor de la picioare și au drept cauză afectarea severă a arterelor (prin depozite de grăsime, care le înfundă și poartă denumirea de Boală Arterială Periferică).

Ulcerele arteriale sunt dureroase, pot fi roșiatice, galbene sau chiar negre, necrotice, picioarele sunt de regulă reci, palide, fără păr.

Ulcerele venoase, în schimb, se datorează apariției unei presiuni venoase mari, cu durată și evoluție îndelungată, manifestându-se întâi prin apariția venelor varicoase. Ulcerele apar mai frecvent la nivelul gambei, imediat deasupra gleznei, iar picioarele sunt umflate, dureroase.

Ulcerele orale (cunoscute popular drept afte) sunt dureroase, mucoasa este umflată, apar dificultăți la alimentație (în special la alimente sărate/ picante) și igienă, se pot însoți de scăderea apetitului.

Ulcerele genitale sunt dureroase, pruriginoase, se însoțesc de înroșirea pielii din jur, erupții cutanate sau umflături, pot fi inflamați și ganglionii locali și poate apărea febra.

Ulcerul cornean apare pe suprafața ochiului și provoacă durere și senzație de corp străin la nivelul ochiului, însoțindu-se de secreții, roșeață și vedere încețoșată.

Ulcer varicos poze

Ulcer tratament

Cel peptic necesită tratament cu antibiotice și antiacide, care ajută la diminuarea simptomelor. Se recomandă și probioticele, ce reglează flora intestinală.

Tratamentul acestuia este de lungă durată (câteva luni), necesitând efectuarea unui diagnostic corect și a unei scheme de tratament complete, efectuate riguros.

Cele arteriale necesită o igienă riguroasă și bandajare, uneori antibiotice pentru a preveni sau trata infecțiile. Poate fi necesară intervenția chirurgicală.

Tratamentul in cazul celor venoase poate fi conservator, cu șosete compresive, bandaje, cu ridicarea picioarelor deasupra inimii de mai multe ori în timpul zilei, exercițiu fizic ușor, medicație, dar, în cazuri severe, necesită intervenție chirurgicală.

De regulă, cele orale trec de la sine între 5-14 zile, fără a fi nevoie de tratament.

Tratamentul celor genitale se face prin tratarea cauzelor subiacente, punând diagnosticul corect al infecției virale/ bolii transmise pe cale sexuală, ce necesită antivirale sau antibiotice specifice.

Corneene pot necesita tratament antibiotic specific (fiind vorba despre infecții), topic, iar în cazuri foarte severe, se poate ajunge la transplant de cornee sau intervenții chirurgicale la nivelul ochiului.

Dr Toni Feodor, medic primar chirurgie generală, specializare flebologie, despre cauzele apariției ulcerului venos și despre cel mai adecvat tratament în cazul acestei afecțiuni.

Complicatii

Complicațiile in cazul celor peptice sunt apariția vărsăturilor cu sânge sau scaunului cu sânge (fie cu sânge proaspăt, fie scaune negre, melenice), precum și înrăutățirea durerilor, ce pot sugera apariția unuia perforat, ce necesită îngrijire medicală de urgență.

In cazul celor arteriale și venoase se pot complica prin infecții severe, necroză tisulară, iar netratate, pot duce la pierderea membrului afectat. De aceea, recunoașterea și tratarea lor la timp este extrem de importantă.

Cele genitale se pot complica prin contractarea unor infecții și mai severe, bacteriene sau virale, fiind un mediu mult mai ușor de transmitere pe cale sexuală a bolilor precum HIV.

Cel cornean necesită tratament de urgență, pentru că există un risc ridicat de pierdere a vederii, depinzând de cauza și localizarea sa.

Cand mergi la doctor de urgenta?

Toate tipurile necesită prezentare imediată la medic, încă de la primele semne, pentru un diagnostic și un tratament corect.

Durerile foarte severe, apărute brusc, în cele peptice, cu apariția vărsăturilor sau scaunelor cu sânge, reprezintă un semnal de alarmă.

Cele la nivelul pielii necesită evaluare de urgență când se infectează, capătă un aspect necrotic, apar alterări ale sensibilității la nivelul membrelor.

Cele corneene trebuie diagnosticate și tratate corect de la primele simptome, căci infecțiile pot fi severe și, netratate, pot duce la pierderea vederii.

Cum le putem preveni?

În cazul celor peptice, o dietă echilibrată, care să asigure o floră bacteriană sănătoasă, poate ajuta organismul să lupte cu agenții infecțioși cu care vine în contact și să asigure protecția față de agresiunea produsă de medicamente. Dieta bogată în fibre, bazată pe fructe, legume și cereale, este alegerea cea mai sigură.

Cele arteriale și venoase necesită un diagnostic corect al bolilor subiacente, pe fondul cărora apar. Igiena corectă a picioarelor, evitarea leziunilor/ tăieturilor, purtarea pantofilor comozi, care să nu producă bătături și inspecția zilnică a picioarelor pentru a observa orice modificare sunt esențiale la persoane care suferă de aceste boli, precum și prezentarea timpurie la medic în cazul apariției lor.

Cele genitale pot fi prevenite printr-o igienă sexuală corespunzătoare și protecție prin metode contraceptive de barieră (de tip prezervativ) a oricărui act sexual.

Total
0
Shares
Related Posts
Total
0
Share